Unul dintre cei mai mari criminali naziști a fost PRINS la Budapesta

Publicat: 18 07. 2012, 15:13
Actualizat: 19 08. 2012, 14:02

Unul dintre cei mai căutați criminali naziști ai tuturor timpurilor, fostul șef al poliției Laszlo Csatary (97 de ani), acuzat de uciderea a 15.700 de evrei, a fost găsit în Budapesta, scrie Spiegel.

Totuși, șeful Centrului Simon Wiensethal (SWC) – o organizație a evreilor din SUA menită să facă dreptate în ceea ce privește victimele Holocaustului – se declară îngrijorat că Csatary ar putea să fugă din arestul maghiar.

Efraim Zuroff, șeful SWC, susține că este „încântat” că principalul suspect în cazul crimelor Holocaustului a fost arestat, dar are în continuare rezerve. Zuroff s-a declarat neimpresionat de trecutul Ungariei în ceea ce privește prinderea criminalilor de război naziști și spune că maghiarii ar trebui să-i confiște mai repede pașaportul lui Csatary. „Mi-au spus că trebuie să fie declarat oficial suspect pentru ca acest lucru să se întâmple. Eu i-am întrebat ce mai așteaptă”, a declarat Zuroff.

sursa foto The Sun

Șeful SWC susține că nu poate fi sigur că Laszlo Csatary va fi adus la tribunal. „Nu pot fi sigur de așa ceva. Singura veste bună este că e foarte sănătos, din câte știu încă mai conduce mașina”, spune Zuroff. Graba lui Zuroff se explică prin faptul că organizația pe care o conduce este cea care a alertat autoritățile maghiare cu privire la Csatary, când SWC a primit un pont de la un informator. De asemenea, în anchetă s-au implicat și jurnaliștii britanici de la The Sun, care au mers în Budapesta pentru a realiza un material cu Laszlo Csatary.

Csatary a fost implicat în două dintre cele mai mari masacre din cel de-al Doilea Război Mondial: el a ordonat deportarea a 16.000 de evrei din Kosice în Auschwitz și Kamenetz-Podolsk, majoritatea acestora fiind uciși. După război, Csatary a fugit în Canada și a fost condamnat la moarte, în absență, în Cehoslovacia. Peste Ocean, a lucrat drept dealer de artă sub un alt nume, până în 1995, când adevărata identitate a ieșit la iveală. Apoi, s-a mutat în Ungaria unde a fost descoperit anul trecut și prins în urmă cu câteva zile, scrie Spiegel.

Jurnaliștii de la The Sun i-au descoperit apartamentul și l-au întrebat despre trecutul său, însă Csatary a negat și le-a trântit ușa în nas.

„Intra în Referendum Gândul pe Facebook si câștigă un iPad!”