Prima pagină » Știri externe » Unul dintre liderii opoziției franceze atribuie Franței și Uniunii Europene o parte din RESPONSABILITATE pentru ofensiva israeliană în Gaza

Unul dintre liderii opoziției franceze atribuie Franței și Uniunii Europene o parte din RESPONSABILITATE pentru ofensiva israeliană în Gaza

Eurodeputata Manon Aubry, unul dintre liderii opoziției din Franța, a acuzat Administrația Emmanuel Macron și Uniunea Europeană că poartă o parte din ”responsabilitate” pentru ofensiva israeliană în Fâșia Gaza.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a recunoscut ”un incident tragic” referindu-se la atacul israelian ”neintenționat” asupra vehiculelor unei organizații umanitare. Șapte angajați umanitari au fost uciși.

”Un incident tragic în urma căruia sunt numărați morții. Un incident tragic soldat cu moartea unor angajați umanitari, sunt deja 200 de morți. Un incident tragic care a ucis 33.000 de civili în Gaza în patru luni, sunt și copii. Este un bilanț cât totalul victimelor conflictelor internaționale în patru ani. Sunt cifrele ONU, acesta este bilanțul Guvernului de extremă-dreapta al lui Benjamin Netanyahu, asistăm la bombardamentele din Gaza, este un carnagiu”, a acuzat Manon Aubry, liderul listei formațiunii Franța Nesupusă (LFI, extremă-stânga) în scrutinul europarlamentar.

Întrebată, într-un interviu acordat postului France Info, dacă nu cumva sunt și acte de genocid în Fâșia Gaza, Manon Aubry a făcut referire la decizia Curții Internaționale de Justiție, care a cerut Israelului să evite ajungerea la o astfel de situație.

”Mă refer și la acest lucru, întrucât Curtea Internațională de Justiție a luat o decizie acum câteva luni, spunând că este iminent riscul genocidului, iar de atunci au fost mii de morți. Curtea Internațională de Justiție a cerut Israelului să adopte măsuri de protecție, ceea ce Israelul nu a făcut. Iar eu merg mai departe: Franța și Uniunea Europeană au o responsabilitate specială. Franța a trimis 100.000 de gloanțe… Sunt 100.000 de gloanțe pentru pistoale mitralieră care au fost utilizate pentru masacrarea populației Fâșiei Gaza. Da, Franța are o responsabilitate majoră”, a acuzat Manon Aubry.

Șapte angajați ai organizației umanitare World Central Kitchen (WSK) au fost uciși într-un raid aerian israelian efectuat marți dimineață în centrul Fâșiei Gaza. Atacul a fost condamnat ferm de Uniunea Europeană, de Statele Unite și de Marea Britanie. Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a exprimat regret pentru ”incidentul tragic” soldat cu moartea angajaților umanitari.

”Din nefericire, a avut loc un incident tragic în care forțele noastre militare au atacat neintenționat persoane nevinovate, în Fâșia Gaza. Se întâmplă astfel de lucruri în războaie, vom investiga în totalitate. Avem contacte cu guvernele implicate și ne vom asigura că astfel de lucruri nu se vor repeta”, a declarat Netanyahu.

Bilanțul ofensivei israeliene în Fâșia Gaza este de cel puțin 32.975 de morți și 75.577 de răniți. Armata israeliană a intervenit în Fâșia Gaza ca reacție la atacurile teroriste din 7 octombrie 2023, soldate cu aproximativ 1.160 de morți în sudul Israelului.

Foto: Profimedia

Citește și:

SUA critică atacul Israelului asupra angajaților umanitari /Ambasadorul israelian, CONVOCAT la Londra

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025