Unul dintre președinții din Bosnia-Herțegovina a fost arestat
Un tribunal bosniac a dispus duminică plasarea în arest provizoriu timp de o lună a lui Zivko Budimir, președintele entității croato-musulmane din Bosnia, arestat vineri și acuzat pentru luare de mită în schimbul grațierii mai multor deținuți, a anunțat o sursă judiciară, relatează AFP.
În afară de Budimir, alți patru suspecți, inclusiv unul dintre consilierii săi, au fost plasați în detenție preventivă pe aceeași perioadă, a declarat pentru presă Asja Papo, o purtătoare de cuvânt a Curții de Stat din Bosnia.
Budimir, în vârstă de 50 de ani, un politician de etnie croată din Bosnia, a fost arestat în cadrul unei operațiuni împotriva corupției și crimei organizate, în urma căreia au fost arestate în total 22 de persoane.
Zivko Budimir și celelalte persoane alături de care este acuzat sunt suspectați de „luare de mită și încălcarea legii privind grațierea de către președinte”, potrivit parchetului, care a refuzat să ofere detalii suplimentare.
Potrivit presei locale, în perioada mai 2011-decembrie 2012, Budimir a acceptat 162 dintre cele 435 de cereri de grațiere. Unele dintre aceste dosare vizau persoane din medii mafiote.
Avocatul lui Budimir a calificat arestarea președintelui entității croato-musulmane drept o „lovitură de stat”.
Budimir se află într-un conflict fățis cu noua majoritate parlamentară din cadrul Legislativului entității, care a îndepărtat formațiunea sa de la putere în iunie 2012. De atunci, folosindu-se de prerogativele pe care le are, el a blocat o remaniere a Guvernului susținut de o majoritate parlamentară.
De la sfârșitul războiului intercomunitar din perioada 1992-1995, Bosnia este împărțită în două entități, una sârbă iar cealaltă croato-musulmană, care sunt unite prin instituții centrale slabe.