URAGANUL SANDY. Metroul din New York va începe să funcționeze de joi
Metroul din New York, inundat parțial din cauza Uraganului Sandy, va începe să funcționeze „în mod limitat” joi, anunță guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, într-o conferință de presă, informează AFP.
Circulația metroului new-yorkez și a celorlalte mijloace de transport în comun a fost suspendată duminică, din cauza Uraganului Sandy.
Mai multe tuneluri de metrou au fost inundate de apa mării, adusă de rafalele puternice de vânt declanșate de uragan.