Urmărirea atacatorului de la Paris continuă pentru a doua zi consecutiv
Poliția franceză îl urmărea, marți, la Paris pentru a doua zi consecutiv pe un bărbat care a rănit grav un fotograf al cotidianului Liberation, a tras asupra unei bănci și a luat ostatic un șofer, relatează AFP.
Potrivit unei surse apropiate dosarului, anchetatorii dispuneau, marți, de „numeroase elemente” și au primit „sute de apeluri”. Luni, poliția, în căutare de mărturii, a publicat un număr verde care poate fi apelat de public. „Trebuie în mod evident să verificăm, iar acest lucru ia timp, dar ne permite să avansăm”, a asigurat sursa citată.
Imaginile cu acest bărbat, difuzate de autorități, arată un individ de tip european, în vârstă de 35-45 de ani, care poartă o șapcă și o geantă în care își ascunde pușca de vânătoare.
Este „un real pericol”, a subliniat ministrul francez de Interne, Manuel Valls. Președintele francez François Hollande i-a promis că îi vor fi puse la dispoziție toate mijloacele pentru „arestarea celui care a încercat să ucidă și care poate ucide în continuare”.
În capitală, dacă polițiștii sunt vizibili în jurul marilor instituții de presă, ținta privilegiată a agresorului, forțele de ordine nu sunt mai prezente decât de obicei în mijloacele de transport în comun, au anunțat jurnaliștii AFP.
Suspectul, care are asupra sa o pușcă de vânătoare dintre cele mai răspândite în Franța, de calibrul 12, a atacat pentru prima dată vineri sediul televiziunii BFMTV.
În imaginile video interne difuzate de acest post de televiziune, bărbatul apare coborând în grabă scăzile, scoțându-și arma din geantă, înjurând și amenințându-l pe un redactor șef, Philippe Antoine, care se afla la intrare, după care poate fi văzut cum pleacă la fel de repede cum a venit.
„Data viitoare nu vă voi rata”, i-a spus individul jurnalistului. Arma sa, care costă cel puțin 150 de euro, poate fi cumpărată prin prezentarea permisului de vânătoare sau a licenței de tir.
Luni dimineața, bărbatul fugar a mers în centrul Parisului la sediul Liberation. Acolo, el și-a scos arma „și a tras două focuri”, așa cum titrează marți pe prima pagină cotidianul, rănind grav un fotograf asistent în vârstă de 23 de ani.
Martorii oculari au descris un bărbat „calm și hotărât”, care „știe foarte bine ce face”.
După o oră și jumătate, în momentul în care erau luate măsuri de securitate la toate instituțiile mari de presă din Paris, agresorul și-a descărcat arma în fațada unei bănci în cartierul de afaceri La Défense, la periferia de vest a capitalei.
La scurt timp după aceea, individul înarmat a luat ostatic un șofer, ordonându-i să îl ducă pe un bulevard adiacent Champs-Elysées. Potrivit presei, acest șofer, căruia individul i-a ordonat să nu spună nimic poliției, s-a întors acasă, avertizând abia târziu forțele de ordine.
Șoferul le-ar fi spus anchetatorilor că bărbatul i-a spus că „este pregătit pentru orice și că are o grenadă în geantă”, potrivit unei surse judiciare.
„El i-a spus ostaticului că a ieșit din închisoare, că este pregătit pentru orice și că are o grenadă asupra lui”, a declarat marți această sursă, confirmând o informație difuzată de postul de televiziune BFMTV.
Anchetatorii exploatează în special mărturia acestui șofer.
„Sunt câteva informații de extras din această secvență, dar nu este ceva fundamental în anchetă”, a asigurat o sursă apropiată anchetei.
Marți, prognosticul vital al bărbatului împușcat la Liberation era încă rezervat. Tânărul a fost operat și conducerea redacției cotidianului s-a arătat optimistă cu privire la șansele de supraviețuire ale acestuia. El este „în stare critică” dar „un pic mai bine”, potrivit directorului Libération, Nicolas Demorand.
„Tipul a scos o pușcă din sacoșă și a tras două focuri în prima persoană pe care a văzut-o. A durat zece secunde, nu mai mult, și oricare dintre noi putea fi lovit. Atacatorul nu a spus nimic și a plecat imediat”, mărturisește un angajat al cotidianului, în ediția electronică de marți.
Toată clasa politică și-a manifestat susținerea față de cotidian. „Presa trebuie să poată să își exercite meseria, funcțiile esențiale fără să se baricadeze în buncăre”, a afirmat luni ministrul francez al Culturii, Aurélie Filippetti.