Prima pagină » Știri externe » Ursula von der Leyen a fost propusă pentru președinția Comisiei Europene, iar Charles Michel pentru președinția Consiliul European / Funcția pentru care a fost recomandat Timmermans

Ursula von der Leyen a fost propusă pentru președinția Comisiei Europene, iar Charles Michel pentru președinția Consiliul European / Funcția pentru care a fost recomandat Timmermans

Ursula von der Leyen a fost propusă pentru președinția Comisiei Europene, iar  Charles Michel pentru președinția Consiliul European / Funcția pentru care a fost recomandat Timmermans
Ursula von der Leyen a fost propusă oficial pentru postul de președinte al Comisiei Europene, iar Charles Michel pentru funcția de președinte al Consiliului European, a anunțat marți seară Donald Tusk.

„Consiliul European a ajuns la un acord privind viitoarea conducere a instituțiilor Uniunii Europene”, a anunțat marți seară președintele instituției, Donald Tusk.

„Consiliul European o propune pe Ursula von der Leyen pentru funcția de președinte al Comisiei Europene”, a adăugat Donald Tusk.

Charles Michel, premier al Belgiei, a fost nominalizat pentru postul de președinte al Consiliul European.

Christine Lagarde a fost nominalizată pentru funcția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE).

Pentru funcția de Înalt reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate a fost propus oficial Josep Borrell Fontelles, ministrul de Externe al Spaniei și fost președinte al Parlamentului UE.

Iohannis: Timmermans, recomandat pentru funcția de prim-vicepreședinte al CE

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, în urma negocierilor în Consiliul European, au fost recomandări ca Frans Timmermans și Margrethe Vestager să fie prim-vicepreședinți cu cel mai înalt nivel de decizie ai Comisiei Europene, informează Administrația Prezidențială.

Reuniunea de la Bruxelles, din perioada 30 iunie – 2 iulie a avut pe agendă alegerea viitorilor conducători ai principalelor instituții europene.

„La finalul celor trei zile de negocieri intense, liderii europeni au ajuns la următorul acord: funcția de președinte al Consiliului European îi va reveni lui Charles Michel, prim-ministrul Regatului Belgiei, iar președinta desemnată a Comisiei Europene va fi Ursula von der Leyen, ministrul apărării din Republica Federală Germania. Josep Borrell Fontelles, ministrul de externe spaniol, va ocupa funcția de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate. Președinta Băncii Centrale Europene va fi agreată Christine Lagarde, director general al Fondului Monetar Internațional. De asemenea, s-a recomandat ca Frans Timermmans și Margrethe Vestager să fie prim-vicepreședinți cu cel mai înalt nivel de decizie ai Comisiei Europene”, potrivit comunicatului de presă al Administrației Prezidențiale remis, marți, MEDIAFAX.

Șeful statului s-a pronunțat pentru ajungerea la un compromis acceptabil pentru toate statele membre, care să asigure stabilitatea și eficiența instituțiilor europene pentru următorul ciclu instituțional.

Totodată, președintele Klaus Iohannis a afirmat că România sprijină instituții europene solide și eficiente, capabile să genereze rezultate în linie cu așteptările cetățenilor europeni.

Acesta a mai subliniat că „viitorii lideri europeni vor trebui să dea dovadă de viziune, pragmatism și determinare în realizarea obiectivelor comune stabilite în Agenda Strategică a Uniunii pentru următorii cinci ani. Pentru aceasta este necesar ca instituțiile europene să lucreze în strânsă coordonare cu statele membre, cu deschidere spre decizii consensuale, în baza principiului cooperării sincere și loiale, spre interesul și beneficiul tuturor cetățenilor”, potrivit sursei citate.

Șeful statului a precizat că „rămâne un partener dedicat construcției europene și, alături de viitorii lideri instituționali ai Uniunii Europene, va urmări în aceeași manieră consecventă promovarea unei agende comune pro-europene, care să conducă la consolidarea Uniunii și a proiectului european”, conchide sursa menționată.

Christine Lagarde se declară „onorată” pentru nominalizarea la BCE și își suspendă sarcinile la FMI

Christine Lagarde s-a declarat „onorată” pentru nominalizarea în funcția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE) și a anunțat suspendarea atribuțiilor de director al Fondului Monetar Internațional (FMI).

„Sunt onorată că am fost nominalizată pentru funcția de președinte al BCE. În acest context, în urma consultărilor cu membrii Comisiei de Etică a FMI, am decis să îmi deleg temporar atribuțiile de director al FMI, pe durata procedurilor”, a declarat Christine Lagarde marți seară.

Grupul Socialiștilor și Democraților se declară „dezamăgit” privind propunerile pentru conducerea UE

Grupul Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European s-a declarat „profund dezamăgit” în legătură cu nominalizările pentru conducerea instituțiilor Uniunii Europene.

„Aceste propuneri ne fac profund dezamăgiți. Grupul nostru rămâne ferm pentru apărarea democrației europene și a sistemului primului candidat”, a declarat președintele grupului Socialiștilor și Democraților (centru-stânga), Iratxe Garcia, citat de cotidianul Le Figaro.

„Este inacceptabil ca guverne populiste reprezentate în Consiliul European să îl excludă pe cel mai bun candidat doar pentru că a apărat statul de drept și valorile europene”, a adăugat Garcia, referindu-se la opoziția exercitată de Polonia, Ungaria și Italia față de numirea lui Frans Timmermans în funcția de președinte al Comisiei Europene.