Va activa NATO articolul 5? Șeful armatei poloneze: „Ar trebui să reacţioneze mai agresiv faţă de ameninţările de «bandit» ale Rusiei”
Ameninţările nucleare de „bandit” ale lui Vladimir Putin fac necesar ca NATO să adopte un răspuns mult mai agresiv, inclusiv să ridice de la sol mai multe avioane cu capacităţi nucleare, este mesajul şefului Statului Major al forţelor armate poloneze. Reamintim că o dronă rusească cel mai probabil de fabricație iraniană s-a prăbușit în România, mai exact în județul Tulcea, în zona localității Plauru, în apropierea graniței cu Ucraina.
Declaraţiile sale au fost făcute marţi, la Forumul economic Karpacz din Polonia, în timpul căruia generalul şi-a îndemnat auditoriul să se gândească la costul economic pe termen lung al înfrângerii militare a Ucrainei.
Andrzejczak a avertizat că, dacă Ucraina pierde războiul şi Belarusul intră şi mai mult pe orbita Rusiei, Polonia va constata că limitarea cheltuielilor pentru apărare la 5% din produsul intern brut şi o armată permanentă de 300.000 de oameni nu vor fi suficiente.
„Dacă ne pierdem credibilitatea ca NATO, ca civilizaţie, China ne urmăreşte, aşa că acesta este un joc mare”, a arătat el.
Generalul Rajmund Andrzejczak a mai spus că nu crede că Phenianul s-ar pregăti să vândă arme Rusiei fără acordul Chinei, relatează The Guardian.
Referindu-se la ameninţările repetate ale Rusiei de a folosi arme nucleare şi la staţionarea de arme nucleare tactice ruseşti în Belarus, Andrzejczak a comparat Rusia cu un gangster care aduce arme la masă şi a spus că, prin comparaţie, Occidentul soseşte neînarmat, doar în tricou.
„Se pare că avem de-a face cu bandiţi, băieţi răi şi nebuni. Toată lumea s-a dus în parc să fumeze trabucuri, gangsterii pun armele pe masă, iar noi suntem în tricou şi spunem: Ei bine, eu am o armă, dar pe a mea am lăsat-o acasă, iar soţiei mele nu-i place cuvântul. NATO este o organizaţie care are un tratat nuclear; ar trebui să fie mult mai proactivă şi mai puternică faţă de ruşi”, a spus şeful Statului Major al armatei poloneze.
„NATO este o organizaţie nucleară. Punct şi de la capăt”
„În anii ’70 şi ’80, 30% din bombardierele B-52 zburau permanent şi aveau arme nucleare cu piloţi gata să acţioneze. Astăzi avem provocarea de a rosti cuvântul B61 (principala bombă termonucleară gravitaţională americană), aşa că haideţi să schimbăm naraţiunile. Ce este în neregulă cu noi?
Rusia este în continuare aceeaşi şi avem o situaţie într-o ţară vecină în care Rusia spune public că pune sisteme nucleare în Belarus şi noi ce facem? Nu vreau să escaladez prea mult, dar ce este în neregulă cu vocabularul nostru? NATO este o organizaţie nucleară. Punct şi de la capăt”, a pledat generalul de top al Poloniei.
El s-a plâns că a este o tăcere totală de când preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a cerut să se alăture programului de partajare a armelor nucleare al NATO din cauza desfăşurării rachetelor nucleare ruseşti în Belarus.
Partajarea nucleară face parte din politica de descurajare nucleară a NATO, care permite ţărilor membre fără arme nucleare să ia parte la planificarea utilizării acestora de către NATO. Armele sunt găzduite de anumite ţări, dar rămân sub controlul SUA.
Va invoca NATO clauza de autoapărare a articolului 5, atribuind atacul Rusiei?
Generalul Andrzejczak s-a întrebat, de asemenea, dacă NATO a decis ce să facă în cazul unui atac asupra teritoriilor NATO organizat de grupul Wagner, inclusiv dacă va invoca clauza de autoapărare a articolului 5, atribuind atacul Rusiei.
„Cine este astăzi grupul Wagner? Este o acţiune naţională a Rusiei sau, aşa cum spune ministrul rus al apărării, este doar o companie militară privată? Este suficient pentru articolul 5?” – se întreabă generalul polonez.
El a spus că această problemă este foarte sensibilă pentru Polonia, deoarece „nu are timp şi spaţiu”.
„Ne confruntăm cu o graniţă directă cu Kaliningrad şi Belarus. Acesta nu mai este un Război Rece 2.0”, a adăugat el.
Bucăţi dintr-o dronă rusească au fost găsite pe teritoriul României
Drona face parte dintr-un „stol” ucigaș care a vizat porturile ucrainene de la Dunăre, Reni și Ismail. Cele două porturi și depozitele de cereale sunt vitale pentru exporturile țării de peste Dunăre.
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a recunoscut, miercuri, că bucăţi dintr-o dronă rusească au fost găsite pe teritoriul României. Resturile sunt acum analizate de autorități pentru a verifica dacă este vorba de o dronă rusească. Cu o zi în urmă, oficialii de la București negau că vreo dronă trimisă de ruși împotriva porturilor ucrainene de la Dunăre ar fi căzut pe teritoriul României.
Klaus Iohannis a cerut o investigație de urgență în cazul bucăților de dronă
În deschiderea Summitului Inițiativei Celor Trei Mări, de la București, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre componentele ce par a fi ale unei drone, găsite pe teritoriul României. Iohannis a spus că autoritățile sunt în alertă și în contact permanent cu aliații NATO.
Întrebat despre responsabilitatea de la vârful Ministerului Apărării, în condițiile în care statul român a negat insistent timp de două zile că o dronă ar fi căzut în România, președintele Klaus Iohannis a susținut că „toată comunicarea a fost făcută cu bună-credință și în baza dovezilor avute”.
„Dacă se confirmă că acele componente sunt dintr-o dronă rusească, acest lucru ar fi o situație „complet inadmisibilă. În cazul în care se confirmă că aceste elemente provin dintr-o dronă rusească, o astfel de situație ar fi complet inadmisibilă și o violare gravă a suveranității și integrității teritoriale a României, stat aliat NATO”, a spus Iohannis.
Președintele Iohannis a transmis că a fost informat, în timp, real de ministerul Apărării despre desfășurarea investigației în teren.
„Am fost informat în timp real de către Ministerul Apărării cu privire la această descoperire și am solicitat investigarea de urgență și profesionistă a provenienței acestor componente, precum și a momentului și circumstanțelor în care acestea au ajuns pe teritoriul României. Suntem însă alerți și în contact permanent cu ceilalți aliați din NATO”, a conchis președintele.