Vaccinul anti-Covid de la Johnson & Johnson, aprobat pentru utilizarea în UE. Este singurul ser care se administrează într-o singură doză
Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat, joi, vaccinul anti-COVID-19 produs de compania americană Johnson & Johnson. Acesta este primul ser care se administreză într-o singrură doză. EMA este organismul internațional care aprobă utilizarea vaccinului în Uniunea Europeană (UE).
Acesta este al patrulea vaccin dezvoltat și aprobat în UE, după cele produse de Pfizer/BioNTech, Moderna și AstraZeneca.
Un studiu clinic la nivel mondial a arătat că vaccinul Johnson & Johnson a fost 66% eficient în prevenirea diferitelor variante de coronavirus şi 85% eficient împotriva cazurilor severe.
Statele dezvoltate blochează propunerea ca rețeta vaccinurilor împotriva COVID-19 să poată fi folosită „la liber”
Statele mai dezvoltate din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) au blocat propunerea unor țări în curs de dezvoltare privind renunțarea la drepturile de brevet asupra vaccinurilor împotriva COVID-19.
Peste 80 de state în curs de dezvoltare propuseseră renunțarea la drepturile de brevet într-un efort de a stimula producția de vaccinuri împotriva COVID-19 pentru țările sărace, informează Aleph News.
Africa de Sud și India și-au reînnoit propunerea cu privire la renunțarea la regulile OMC privind proprietatea intelectuală în privința acestor vaccinuri, o acțiune care, dacă ar fi aprobată la nivelul organizației, ar permite producerea unor cantități mai mari de seruri.
Africa de Sud susține că actualul sistem este nefuncțional și a amintit de eșecul de a asigura tratamente pentru HIV/SIDA, ceea ce a dus la moartea a cel puțin 11 milioane de africani.
O țară suspendă vaccinarea cu AstraZeneca! Care este motivul
O țară suspendă vaccinarea cu vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca după ce mai multe persoane au fost identificate cu cheaguri de sânge după imunizarea cu acest ser.
Danemarca a anunțat joi, 11 marti3, că va suspenda temporar utilizarea vaccinului împotriva coronavirusului dezvoltat de AstraZeneca și Universitatea din Oxford.
Autoritatea daneză pentru sănătate a declarat că va înceta temporar să folosească vaccinul în programul său de vaccinare ca măsură de precauție „după raportări referitoare la cazuri severe de cheaguri de sânge la persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul COVID-19 de la AstraZeneca”, relatează CNBC.