Prima pagină » Știri externe » Vaccinul anti-Covid de la Johnson & Johnson, eficient împotriva variantelor Delta și Beta (STUDIU)

Vaccinul anti-Covid de la Johnson & Johnson, eficient împotriva variantelor Delta și Beta (STUDIU)

Vaccinul anti-Covid de la Johnson & Johnson, eficient împotriva variantelor Delta și Beta (STUDIU)

O singură doză de vaccin Johnson & Johnson este eficientă în prevenirea unei forme severe de Covid sau a morții din cauza variantelor Delta (indiană) și Beta (identificată prima oară în Africa de Sud), conform rezultatelor unui studiu clinic efectuat în Africa de Sud, relatează Hotnews, care citează The New York Times. Studiul s-a desfășurat, anul acesta, din februarie până în mai.

În cadrul studiului, numit Sisonke, cercetătorii au evaluat o doză de vaccin Johnson & Johnson la aproape 500.000 de lucrători din domeniul sănătății, care prezintă un risc crescut la Covid-19.

Astfel, în ceea ce privește varianta Delta, vaccinul Johnson & Johnson are o eficacitate de până la 95% împotriva decesului și de până la 71% împotriva spitalizării, au raportat cercetătorii. (vaccinul a fost mai puțin eficient în fața variantei beta, despre care se crede că este mai abilă în a evita răspunsul imun decât Delta)

„Credem că acest vaccin face ceea ce a fost conceput să facă, respectiv să oprească oamenii din a ajunge la spital și să îi oprească din a ajunge la ATI și să moară”, a spus dr. Linda-Gail Bekker, co-lider al studiului și director al Desmond Tutu H.I.V. Centre la Universitatea din Cape Town.

De asemenea, rezultatele sugerează că persoanele care au primit o doză de vaccin Johnson & Johnson nu au nevoie de o doză de rapel, a spus dr. Bekker.

Atunci când infecțiile au apărut la voluntarii vaccinați, au produs simptome ușoare în 96 la sută din cazuri și au dus la boli severe sau la moarte în mai puțin de 0,05 la sută, a constatat studiul.

Africa de Sud a aprobat serul Johnson & Johnson, în luna aprilie

Africa de Sud a aprobat vaccinul Johnson & Johnson, în aprilie, după ce s-a luptat cu o creștere a variantei beta a virusului la începutul acestui an, însă Delta a devenit varianta dominantă în ultimele săptămâni. Peste 8 milioane de sud-africani au primit vaccinul Johnson & Johnson sau cel puțin o doză de vaccin Pfizer.

„Acest studiu a fost realizat ca un studiu de eficacitate în lumea reală într-unul dintre cele mai provocatoare medii epidemiologice. Aceasta este o veste foarte bună pentru lupta împotriva pandemiei globale de Covid-19”, a spus dr. Dan Barouch, un virolog de la Centrul Medical Beth Israel Deaconess din Boston, care a condus unele studii pentru J. și J., dar nu a fost implicat în acest studiu.

Cercetătorii sud-africani au înregistrat două cazuri de tulburare rară de coagulare asociată cu vaccinul Johnson & Johnson în cadrul studiului. Ambii participanți s-au vindecat complet.

Ministrul Sănătății din Africa de Sud a raportat rezultate preliminare, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, însă datele nu au fost încă evaluate de colegi sau publicate într-o revistă științifică.

Varianta Delta este una extrem de contagioasă a virusului care se extinde în Statele Unite și în mare parte din lume, inclusiv în Europa.

CITEȘTE ȘI:


Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Ce a descoperit Telescopul Spațial James Webb pe un super-Pământ topit?