Prima pagină » Știri externe » Valentina Tereșkova, prima femeie care a ajuns în spațiu, în urmă cu 50 de ani

Valentina Tereșkova, prima femeie care a ajuns în spațiu, în urmă cu 50 de ani

Rusoaica Valentina Tereșkova a devenit, pe 16 iunie 1963, prima femeie care a efectuat un zbor în spațiu, o realizare considerată atât o reușită științifică, cât și un atu major în epocă pentru propaganda Uniunii Sovietice, informează AFP.

Rusoaica Valentina Tereșkova a devenit, pe 16 iunie 1963, prima femeie care a efectuat un zbor în spațiu, o realizare considerată atât o reușită științifică, cât și un atu major în epocă pentru propaganda Uniunii Sovietice, informează AFP.

La doi ani după zborul istoric al lui Iuri Gagarin – autorul primului zbor uman în spațiu -, Valentina Tereșkova a ajuns în spațiu la bordul vehiculului Vostok-6 și a devenit, la vârsta de 26 de ani, o eroină națională.

Ea a rămas până în zilele noastre singura femeie din lume care a efectuat un zbor individual în spațiu, fără coechipier.

În aprilie 1962, cinci femei sovietice au fost selecționate în cel mai mare secret, pentru un zbor spațial: două inginere, o învățătoare, o stenografă și o muncitoare care efectuase 90 de salturi într-un club de parașutiști amatori, Valentina Terașkova.

După șapte luni de antrenamente intense, Tereșkova este aceea care a fost aleasă, probabil datorită biografiei sale, considerată ideală pentru regimul sovietic.

Provenind dintr-o familie de țărani, ea conducea în epocă secția de tineri comuniști (Comsomol) dintr-o uzină de textile din Iaroslavl, o localitate aflată la o distanță de 280 de kilometri de Moscova.

Totul se petrecea în cel mai mare secret și familia ei a aflat despre reușita Valentinei abia atunci când Moscova a anunțat evenimentul pentru lumea întreagă.

Când Valentina a decolat de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, un alt vehicul spațial sovietic, Vostok-5, lansat cu două zile înainte și pilotat de cosmonautul Valeri Bykovski, se afla deja pe orbită.

În timpul misiunii sale de trei zile, capsula Vostok-6 în care se afla Valentina Tereșkova a efectuat 48 de rotații în jurul Terrei. Cei doi cosmonauți au comunicat între ei, iar Tereșkova a putut chiar să îi cânte lui Bykovski.

Însă zborul Valentinei Tereșkova s-a derulat cu multiple dificultăți, ale căror detalii au fost dezvăluite abia după prăbușirea URSS.

„O problemă a apărut chiar în prima zi de zbor”, a povestit Valentina Tereșkova, într-o conferință de presă organizată la Moscova la începutul lunii iunie.

„Din cauza unei erori tehnice, vehiculul era programat nu pentru o aterizare, ci pentru o urcare” în spațiu și se îndepărta tot mai mult de Terra, a dezvăluit ea.

Orbita vehiculului a fost corectată, însă constructorul Serghei Korolev, cel care a trimis-o în spațiu, i-a cerut Valentinei să nu vorbească cu nimeni despre acel incident. „Am păstrat secretul timp de 30 de ani”, a spus ea.

În raportul ei oficial, cosmonauta rusă a spus că, în timpul zborului, costumul ei – inspirat de cel de scafandru – o rănea la unul dintre picioare, iar casca, foarte grea pe umeri, îi strângea capul. Ea a dezvăluit și faptul că a vomat în timpul zborului.

Toate aceste informații au fost păstrate sub tăcere în epocă, pentru a nu afecta imaginea triumfală a primului zbor în spațiu realizat de o femeie.

Aterizarea Valentinei Tereșkova a generat multe îngrijorări la sol. Comunicațiile cu Terra s-au întrerupt chiar înainte de debutul operațiunii de coborâre, a povestit generalul sovietic Nicolai Kamanin, care coordona la acea vreme industria spațială rusă.

Valentina Tereșkova s-a catapultat din capsula ei spațială – o procedură normală pentru revenirea pe Terra a primilor astronauți – și a aterizat cu parașuta în Munții Altai din sudul Siberiei.

Cosmonauta rusă a povestit în diverse interviuri că, în timpul aterizării, s-a lovit cu nasul, brutal, de viziera căștii sale și că a trebuit să ascundă acea vânătaie sub un strat de fard în timpul ceremoniilor oficiale.

La două ore după revenirea ei pe Terra, specialiștii de la centrul spațial rus nu avea încă nicio informație despre „Pescăruș” (indicativul ei de la sol), își amintește constructorul rus Boris Certok.

Salvatorii au descoperit-o la mai multe zeci de kilometri distanță de zona prevăzută, la cinci ore după aterizare, a relatat Valentina Tereșkova.

Cel de-al doilea zbor spațial al unei femei, sovietica Svetlana Savițkaia, a avut loc abia în 1982. Prima americancă, Sally Ride, a ajuns în spațiu abia în 1983.

La fel ca Iuri Gagarin, Valentina Tereșkova a ajuns în spațiu o singură dată.

La câteva luni după acel zbor, s-a căsătorit cu cosmonautul Adrian Nicolaiev.

Căsătoria lor era „probabil utilă politicii și științei”, a spus generalul Kamanin. În 1964, Valentina Tereșkova a născut o fetiță, Elena, care a devenit primul copil născut dintr-un cuplu de cosmonauți. Valentina și Adrian s-au despărțit ulterior.

Valentina Tereșkova, în vârstă de 76 de ani, a ocupat diverse funcții onorifice în epoca sovietică și este încă deputat în Duma, camera inferioară a Parlamentului rus.

Ea a declarat recent că, în ciuda vârstei sale, ar fi „pregătită” pentru a merge pe Marte, chiar dacă acel zbor va avea un singur sens, fără a avea prevăzută o întoarcere pe Terra.