Vaticanul a blocat bunurile prelatului Nunzio Scarano, arestat de poliția italiană
Justiția din Vatican a blocat bunurile unui prelat arestat la 28 iunie de către poliția italiană pe motiv, suspectat că a servit ca „paravan” pentru viramente suspecte provenind din Monaco efectuate prin intermediul Băncii Vaticanului (IOR), a anunțat Sfântul Scaun într-un comunicat, relatează AFP.
„Printr-o ordonanță din 9 iulie, promotorul justiției (procurorul) Tribunalului Cetății Vaticanului a ordonat blocarea bunurilor aflate pe numele monseniorului Nunzio Scarano la IOR (Institutul pentru Opere Religioase, banca Vaticanului)”, se arată în comunicat.
Măsura a fost adoptată „în cadrul unor anchete efectuate de către autorități judiciare de la Vatican asupra unor tranzacții suspecte”, se precizează în comunicat. „Ancheta s-ar putea extinde și la alte persoane”, a adăugat un purtător de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, citat în comunicat.
„IOR a încredințat (societății americane de consultanță) Promontory Financial Group efectuarea unei examinări obiective a faptelor și circumstanțelor privind conturile în cauză și cooperează deplin cu organismul de reglementare financiară la Vatican – AIF (Autoritatea de Informare Financiară) și autorități judiciare pentru a face complet lumină în acest caz”, se mai arată în comunicat.
Comunicatul amintește că „IOR urmează o direcție clară privind o identificare sistematică și o toleranță zero față de orice activitate ilegală, indiferent dacă sunt comise de laici sau ecleziaști”.
Potrivit poliției italiene, monseniorul Scarano ar fi servit ca „paravan” pentru viramente suspecte provenind din Monaco, efectuate prin intermediul Băncii Vaticanului.
Nunzio Scarano, fostul șef al contabilității APSA – Agenția care administrează patrimoniul Vaticanului -, ascundea „beneficiarul real al operațiunii și împiedica depistarea urmei unor sume de bani”, potrivit poliției.
Potrivit anchetatorilor, Scarano a utilizat și conturi bancare aparținând IOR pentru a efectua viramente unor prieteni de-ai săi, vizând repatrierea din Elveția a sumei de 20 de milioane de euro proveniți dintr-o fraudă fiscală pentru o familie de armatori napolitani.
Papa a lansat la mijlocul lui iunie o perațiune prin care vizează să preia controlul asupra IOR, începând cu numirea monseniorului Battista Ricca, unul dintre oamenii săi de încredere, în postul de „prelat” al IOR, un fel de număr doi, care are un drept de control absolut.
Papa Francisc a instituit la sfâșitul lui iunie o comisie, formată din patru clerici și un laic, însărcinată să inspecteze IOR și să propună o reformă ale cărei direcții principale urmează să fie aflate în octombrie.