Vaticanul este supus unor presiuni tot mai mari din partea UE să își facă ordine în bancă
Vaticanul este supus unor presiuni tot mai mari să își facă ordine în bancă, care mult timp a făcut obiectul unor intrigi obscure, Uniunea Europeană insistând pentru aplicarea regulilor comunitare în utilizarea euro, relatează Mediafax, citând New York Times.
Negocierile referitoare la adoptarea de către Vatican a standardelor bancare internaționale au ajuns însă într-un punct delicat, un oficial european relatând că, în timpul unui prânz oficial, discuțiile au ajuns la necesitatea unei deschideri mai mari din partea instituției financiare cufundate timp de secole în secretomanie.
Un reprezentat al Vaticanului prezent la masă, deranjat de apelurile pentru mai multe informații, a strigat însă „Cum puteți să ne puneți astfel de întrebări?”.
Înfruntarea a avut loc pe fondul presiunilor tot mai mari din partea Uniunii Europene ca toate țările, inclusiv microstate precum Vatican City și Monaco, să respecte reglementările bancare comune în utilizarea euro.
Aceste presiuni au continuat și în ultimele zile ale pontificatului lui Benedict al XVI-lea și rămân o problemă majoră pentru cardinalii care se vor întruni pentru alegerea noului Papă.
În timp ce conclavul va începe marți, spectrul unui scandal financiar reprezintă o dificultate în mod special pentru succesorul lui Benedict, care trebuie să modernizeze finanțele Biseririi Romano Catolice, în caz contrar riscând însuși accesul la sistemul bancar global, cu impact asupra autorității sale morale și stabilitatea financiară.
În lupta pentru finanțele Vaticanului sunt implicate mai multe facțiuni, unele care vor mai multă transparență, iar altele care vor menținerea secretului tradițional.
Fondată în 1942 și cu sediul într-un turn rotund din apropierea Palatului Apostolic, banca Vaticanului, numită Institutul de Lucrări ale Religiei, nu acordă în general împrumuturi, dar administrează depozite și patrimonii pentru instituții religioase, clerici și diplomați acreditați la Vatican, singurii care au dreptul să dețină conturi la instituția financiară.
În timpul războiului rece, banca a fost folosită și ca un canal de transfer al banilor în țările răsăritene comuniste, ca sprijin pentru înlăturarea comunismului. În prezent, Vaticanul folosește banca pentru sprijinirea activităților bisericii în zone sensibile, precum Cuba și China.
În ultimii ani, mai ales din cauza reticenței de a divulga informații, au apărut suspiciuni dacă unele din conturile bănci iau legătură cu crima organizată sau fondurile politice ilegale.
Potrivit datelor din 2011, cele mai recente disponibile, banca avea 20.772 de clienți, din care 68% membri ai clerului, circa 33.000 de conturi și active în valoare de 8,2 miliarde de dolari.
În ultimii ani, procuratura italiană a devenit mai agresivă în a investiga dacă depozitele clericilor nu sunt de fapt doar fațada altor interese.
În iulie anul trecut, un preot a fost arestat pentru că a permis unui avocat să îi utilizeze contul de la banca Vaticanului pentru o fraudă în asigurări.
În pontificatul lui Benedict, banca s-a angajat să intre pe o listă albă a țărilor care respectă standardele bancare internaționale, iar printr-unul din ultimele acte în calitate de Papă, acesta a numit un aristocrat german, Ernst von Freyberg, ca președinte al băncii.
În luna mai a anului trecut, președintele de atunci al băncii, Ettore Gotti Tedeschi, un cunoscut bancher italian, a fost înlăturat din funcție, sub acuzația de incompetență. În 2010, procuratura italiană a blocat două conturi ale băncii Vaticanului deținute la alte instituții financiare și a deschis o anchetă împotriva lui Tedeschi și directorului general Paolo Cipriani, sub acuzația de spălare de bani. Ambii au negat acuzațiile.
Banii au fost ulterior returnați băncii, după ce Vaticanul a înființat o autoritate proprie de control, pentru a respecta reglementările UE în domeniul combaterii spălării banilor.