VATILEAKS. VERDICT în procesul majordomului Papei. Paolo Gabriele, VINOVAT de „furt în formă agravată” de documente confidențiale. Ce pedeapsă a primit pentru trădarea Pontifului
UPDATE 13.30 Tribunalul din Vatican a pronunțat sâmbătă verdictul în procesul majordomului Papei, Paolo Gabriele, care a fost găsit vinovat de „furt în formă agravată” de documente confidențiale în cazul Vatileaks, la încheierea unui proces fără precedent care a durat o săptămână, relatează CNN. Gabriele a fost condamnat la 18 luni de închisoare, însă nu se știe încă unde își va ispăși pedeapsa fostul om de încredere al Papei.
Tribunalul l-a condamnat pe acuzat la trei ani de închisoare, dar a redus imediat pedeapsa la jumătate, scrie Mediafax.
Președintele tribunalului, Giuseppe Dalla Tore, a explicat că pedeapsa a fost redusă „din cauza profesiei sale în serviciul” Papei, a „convingerii – pe care judecătorul a considerat-o eronată – că a servit Biserica”, „a comportamentului său din timpul procesului” și „a conștientizării faptului că l-a trădat pe Papă”.
Anterior, majordomul, împotriva căruia procurorul a cerut trei ani de închisoare, a declarat sâmbătă că a acționat din „dragoste față de Biserică” și că „nu este un hoț”.
Avocata Cristina Arru a cerut, la rândul său, să se schimbe încadrarea faptei din „furt” în „însușire în mod ilicit” sau, dacă va fi reținută infracțiunea de „furt”, Gabriele să fie condamnat la pedeapsa minimă prevăzută pentru furtul simplu, respectiv trei zile de închisoare.
„El a comis un act, cu siguranță condamnabil și ilicit, dar a vrut să ajute, nu să dăuneze Bisericii”, a afirmat ea.
Paolo Gabriele, fost angajat model în vârstă de 46 de ani, a ascuns în apartamentul său peste 1.000 de scrisori, faxuri și texte diverse, unele semnate chiar de Papă, potrivit Jandarmeriei Vaticanului, potrivit AFP.
El riscă de la câteva luni până la patru ani de închisoare, la încheierea primului proces public la Vatican, în care a depus mărturie inclusiv secretarul personal al Suveranului Pontif, Monseniorul Georg Gänswein. El va avea posibilitatea de a face apel, ceea ce i-ar permite să evite ispășirea pedepsei cu închisoare în Italia.
Cea de-a patra audiere – după cele de sâmbătă, marți și miercuri – s-a deschis sâmbătă dimineața, ca toate celelalte, în prezența unui grup restrâns de zece jurnaliști în micuța sală a tribunalului din Vatican.
Acești jurnaliști vor informa și ceilalți reprezentanți ai presei despre rechizitoriu, pledoarie și ultimele cuvinte ale acuzatului. Apoi, cei trei judecători se vor retrage pentru a delibera și a pronunța verdictul, în cursul zilei.
Paolo Gabriele, supranumit „Paoletto”, a mărturisit că a sustras documentele. Dar el a respins acuzația de furt în formă agravată, singurul cap de acuzare reținut împotriva lui în acest proces. El s-a declarat în schimb vinovat pentru că a trădat încrederea Papei, pe care vroia să îl „ajute” și pe care îl credea „manipulat”.
Desfășurarea procesului, prezidat de Giuseppe Dalla Torre, a fost criticată. Concentrându-se strict asupra unui cap de acuzare împotriva majordomului, cel de „furt în formă agravată”, acesta a împiedicat menționarea oricărui alt aspect al cazului Vatileaks, o scurgere masivă de documente confidențiale care a scos la suprafață diviziunile și problemele din cadrul Curiei.