Vehiculul spațial Antares, creat pentru a transporta provizii către Stația Spațială, într-un prim zbor test
Orbital Sciences Corp., una dintre cele două firme private americane, alături de SpaceX, selecționate de NASA pentru a transporta provizii pe Stația Spațială Internațională (ISS), a lansat cu succes, duminică, racheta sa Antares, în cadrul unui prim zbor de testare, informează AFP.
Lansatorul spațial Antares, care are o lungime de 40 de metri, a decolat de pe rampa de lansare așa cum era prevăzut, duminică, la ora 21.00 GMT, de la Centrul spațial Wallops, situat pe o insulă aflată în apropiere de coastele statului Virginia, la o distanță de 270 de kilometri de Washington.
Antares nu a transportat de această dată capsula Cygnus construită de Orbital Sciences, ci un simulator încărcat cu diverse echipamente electronice, având o sarcină echivalentă de 3,8 tone, care a fost plasat pe orbită la o altitudine de 256 kilometri, la 10 minute după decolare, declanșând un ropot de aplauze în rândul inginerilor prezenți în sala de control, după confirmarea separării celui de-al doilea etaj al lansatorului Antares.
„După reușita acestui zbor de testare, vom putea să pregătim o misiune completă cu rol demonstrativ a sistemului nostru de livrare de provizii spre ISS – inclusiv capsula Cygnus – peste două luni”, a declarat David Thompson, directorul general al companiei Orbital Sciences.
„Felicitări echipei de la Orbital Sciences și celei de la NASA pentru această lansare perfectă a rachetei Antaras”, a declarat administratorul NASA, Charles Bolden.
NASA mizează pe parteneriate încheiate cu sectorul privat pentru a reduce costurile de acces la orbita joasă a Terrei și mai ales la ISS.
În virtutea unui contract de 1,9 miliarde de dolari încheiat cu NASA, Orbital Science Corporation trebuie să livreze cel puțin 20 de tone de provizii pe ISS, pe parcursul a opt lansări spațiale, până la începutul anului 2016. Capsula Cygnus are o capacitate de două tone.
Însă, spre deosebire de capsula Dragon, fabricată de compania SpaceX (Space Exploration Technologies Corporation), capsula Cygnus, care are o formă cilindrică, nu poate să revină pe Terra și va fi distrusă după misiune, la reintrarea în atmosferă.
Totuși, capsula Cygnus poate rămâne pe orbită timp de un an, permițând utilizarea ei ca o platformă pentru diverse instrumente științifice și experimente, după ce își va fi încheiat misiunea de aprovizionare a ISS, precizează compania Orbital Sciences.
SpaceX, cu sediul în orașul Hawthorne din orașul California, înființată de miliardarul Elon Musk, a fost prima – și deocamdată este singura – companie privată care a conectat cu succes un vehicul spațial, capsula Dragon, la ISS, cu ocazia unui prim zbor demonstrativ, în mai 2012.
Dragon a efectuat deja un total de trei misiuni către avanpostul spațial, dintre care două au constat în livrarea de provizii și echipamente la bordul ISS, în cadrul unui contract de 1,6 miliarde de dolari încheiat cu NASA. SpaceX trebuie să efectueze 10 misiuni de aprovizionare a stației până în 2015.
Companiile SpaceX, Boeing și Sierra Nevada au fost selecționate recent de NASA pentru a construi un vehicul spațial privat destinat transportului de astronauți la bordul ISS, dar și pe alte destinații orbitale.
După retragerea din circulație a navetelor americane, în 2011, NASA depinde exclusiv de capsulele rusești Soyuz – care au trei locuri – pentru a-și trimite astronauții la bordul ISS și plătește Rusiei suma de 63 de milioane de dolari pentru un loc la bordul acestor vehicule.
În ceea ce privește misiunile de aprovizionare, ISS depinde de vehiculele automatizate de tip cargo rusești Progress, europene (ATV) și japoneze (HTV), care sunt create pentru a fi folosite o singură dată și se autodistrug arzând la reintrarea în atmosfera terestră, la finalul misiunii.
Baza spațială Wallops a fost înființată în 1945. Ea este folosită de NASA în special pentru a lansa mici vehicule suborbitale și baloane destinate unor experimente științifice.
Compania SpaceX își lansează capsula Dragon, folosind lansatorul Falcon 9, de la baza spațiale Cape Canaveral din Florida.
Orbital Sciences, cu sediul în orașul Dulles din statul Virginia, a fost înființată în 1982 și a efectuat deja mai multe lansări de sateliți comerciali și militari pentru departamentul american al Apărării. Această companie are 3.600 angajați și a avut în 2012 o cifră de afaceri de 1,5 miliarde de dolari.
ISS este un proiect spațial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanțat în principal de Statele Unite ale Americii și la realizarea căruia participă 16 țări. Stația este ocupată în permanență, din noiembrie 2000, de echipaje comune.
ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotație completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spațiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.