Milioane de oameni din Venezuela, într-o situație dramatică: Pensia și salariul minim, insuficiente pentru a cumpăra un kilogram de carne
Salariul minim pe economie şi pensiile din Venezuela, echivalentul a 7,59 dolari pe lună, nu ajung pentru a cumpăra nici măcar un kilogram de carne de vită, care în magazinele din Caracas se vindea miercuri cu preţuri între 8 şi 10 dolari.
Acest venit – perceput de peste 5 milioane de oameni – a scăzut miercuri la 7,59 de dolari la cursul oficial, după ce a fost echivalentul a 29,68 de dolari în martie, când guvernul a aprobat majorarea salariului şi a pensiei, ultima decretată până în prezent, potrivit Agerpres, care citează Agenția EFE.
Salariul nu a fost îndeajuns în această miercuri nici pentru a cumpăra un kilogram de brânză de bivoliţă, care se vindea cu 8,43 de dolari, dar a fost suficient pentru a cumpăra o cutie de 30 de ouă, echivalentul a 5,75 de dolari.
În prezent, o familie de 5 persoane are nevoie de echivalentul a peste 470 de dolari pe lună pentru a-şi permite coşul alimentar de bază, potrivit estimărilor Centrului de Documentare şi Analiză Socială al Federaţiei Profesorilor din Venezuela (Cendas-FVM).
Dolarul s-a apreciat cu 52% în decembrie, în fața monedei locale
Aprecierea dolarului, care a fost de 52% în decembrie, îi afectează în principal pe venezuelenii care continuă să câştige în moneda locală – bolivarul -, care în această lună s-a devalorizat cu 34% faţă de moneda americană.
Nemulţumirea clasei muncitoare, nu doar din cauza salariilor mici, ci şi din cauza scăderii condiţiilor de muncă, s-a reflectat în protestele pe care organizaţiile sindicale le-au declanşat în acest an.
Potrivit ONG-ului Observatorul Venezuelean privind Conflictele Sociale (OVCS), în noiembrie au avut loc 499 de manifestaţii, multe dintre ele cu participarea lucrătorilor publici şi a pensionarilor, care au denunţat „puterea scăzută de cumpărare” a salariilor şi pensiilor „pe fondul fluctuaţiilor zilnice ale dolarului”.