Prima pagină » Știri externe » Verdict dur pentru Grecia: va rămâne mult timp la ”terapie intensivă”

Verdict dur pentru Grecia: va rămâne mult timp la ”terapie intensivă”

Verdict dur pentru Grecia: va rămâne mult timp la ''terapie intensivă''
Grecia va rămâne la "terapie intensivă" pentru mult timp și s-ar putea redresa numai cu un nou ajutor internațional substanțial, chiar dacă pentru moment a evitat incapacitatea de plată, avertizează analiști participanți la o conferință a Brookings Institution, relatează MarketWatch.

Statul elen s-a aflat într-un ciclu de datorii excesive și default încă din 1833, iar 100 de ani mai târziu încă mai avea de plătit datorii istorice, a arătat Carmen Reinhart, economist la Universitatea Harvard.

Reinhart a spus că va fi nevoie de o acțiune majoră pentru a sparge acest ciclu al datoriilor, iar un element esențial al oricărei soluții ar fi o reducere semnificativă atât a datoriei publice cât și a celei private.

Grecia și creditorii din zona euro au convenit în august al treilea program de susținere financiară a țării, în valoare de 86 de miliarde de euro.

Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internațional și Mecanismul European de Stabilitate vor analiza din octombrie stadiul reformelor din Grecia, urmând să fie aplicată și o restructurare a datoriei suverane, potrivit unor surse europene.

Miniștrii de Finanțe ai țărilor din zona euro vor discuta despre reformele necesare în Grecia cu ocazia reuniunii informale programate sâmbătă la Luxemburg. Dar implimentarea reformelor este imposibilă înaintea alegerilor parlamentare elene din 20 septembrie.

Analiza din octombrie va fi prima oportunitate de discutare a restructurării datoriilor Greciei.

FMI a avertizat în mai multe rânduri că nivelul datoriilor Greciei este nesustenabil, fiind necesară o restructurare semnificativă a acestora.

Christopher Pissarides, de la London School of Economics, deținător al unui premiu Nobel, a spus că Grecia are încă probleme structurale, cum ar fi productivitatea scăzută și lipsa competitivității. Este probabil ca Grecia să aibă nevoie de ajutor internațional o perioadă mai lungă de timp decât cei 3-4 ani cât au durat programele de reformă pentru alte economii europene, a apreciat Pissarides.

Christopher House, economist la University of Michigan, a avertizat că austeritatea din Grecia va fi dureroasă, urmând să aibă loc scăderi considerabile ale producției pe termen scurt și lung, chiar dacă reducerea cheltuielilor bugetare ar fi amânată.

Grecia va plăti împrumuturile către instituțiile europene până în 2054, consideră Julian Schumacher, economist la University of Mainz. El consideră că statele din zona euro ar trebui să ia în considerare ștergerea datoriilor Greciei, cu condiția unei perioadeă lungi de politici bugetare corecte, așa cum au procedat FMI și Banca Mondială cu cele mai sărace state ale lumii.

Potrivit estimărilor Comisiei Europene, economia Greciei aproape va stagna în acest an. Potrivit datelor institutului elen de statistică, rata șomajului se situa în iunie la 25,2%.

Citește și