Verdict în procesul lui Anders BREIVIK, extremistul norvegian care a ucis 77 de oameni
Extremistul norvegian Anders Behring Breivik, care a ucis 77 de persoane în 2011, a pierdut un nou proces pe care l-a intentat statului pentru tratament inuman.
Verdictul a fost dat joi, 15 februarie, de Tribunalul Oslo.
Breivik a acuzat încălcarea drepturilor
Închis singur de circa 12 ani într-o zonă de maximă securitate, Breivik (45 de ani) a atacat în justiţie statul norvegian, afirmând că izolarea sa în carceră îi încalcă drepturile.
În timpul celor cinci zile de proces, care s-a desfăşurat la începutul lui ianuarie în sala de sport a închisorii din orașul Ringerike, extremistul, apărut uneori în lacrimi, s-a prezentat ca fiind depresiv, dependent de Prozac şi a acuzat autorităţile că vor să-l „împingă spre sinucidere”.
La rândul său, statul norvegian a justificat regimul carceral strict, dar confortabil al lui Breivik, prin caracterul lui periculos, afirmând că bărbatul continuă să prezinte „un risc absolut extrem de violenţă total nestăpânită”.
„Breivik beneficiază de bune condiţii materiale de detenţie şi de o relativ mare libertate în viaţa de zi cu zi”, a decis judecătoarea tribunalului din Oslo, Brigitte Kolrud, în verdictul său.
„Este puţin realist să fie preconizate schimbări majore în regimul lui carceral, pentru că este puţin probabil să se asiste la schimbări semnificative în tabloul de riscuri pe termen scurt”, a estimat ea.
Înainte de anunţarea verdictului, avocatul lui Breivik a declarat pentru AFP că va înainta apel în caz de eşec în prima instanţă.
Masacrul comis de Breivik
Pe 22 iulie 2011, Breivik a detonat o bombă lângă sediul guvernului din Oslo, ucigând nouă persoane. Apoi, a ucis alte 69 de persoane, majoritatea adolescenţi, deschizând focul într-o tabără de vară a tineretului laburist, pe insula Utoya.
Breivik a fost condamnat în 2012 la pedeapsa maximă în vigoare la acea dată în Norvegia, 21 de ani de închisoare, cu posibilitatea prelungirii acesteia atât timp cât el este declarat în continuare periculos.
La închisoare, el dispune de trei camere individuale – o celulă de locuit, una de studii şi una pentru gimnastică – la etajul superior şi, la etajul inferior pe care îl împarte prin alternanţă cu un alt deţinut, de o sală TV, o sală pentru luat masa şi o cameră pentru vizite.
El are acces la un televizor cu ecran plat, o consolă de jocuri Xbox şi dispune de trei peruşi, conform cererii sale de a avea un animal de companie.
„Breivik este excepţional de bine tratat”, a declarat directorul închisorii, Eirik Bergstedt, care a depus mărturie.
Însă avocatul său a agumentat că autorităţile nu au pus în aplicare suficiente măsuri pentru a compensa izolarea lui, interacţiunile sale umane rezumându-se doar la contacte cu gardieni, avocaţi şi un pastor.
Ce reclamă avocatul lui Breivik
Potrivit avocatului, modul în care este tratat clientul său încalcă articolul 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care interzice „pedepsele sau tratamentele inumane sau degradante”.
Invocând de asemenea articolul 8 din Convenţie, ce garantează dreptul la corespondenţă, Breivik a cerut şi o relaxare a filtrării corespondenţei sale.
„Breivik reprezintă astăzi acelaşi pericol ca şi la 21 iulie 2011″, a parat Andreas Hjetland, un avocat al guvernului, subliniind că Breivik ar putea în continuare să pregătească acte de violenţă sau să inspire alte persoane să o facă.
În timpul procedurii, a reieşit că Breivik a avut trei tentative de suicid şi a întreprins o campanie de nesupunere în 2018, când a desenat, printre altele, o svastică, cu excremente ale sale, a strigat „Sieg Heil” şi a intrat în greva foamei.
În 2016, Breivik a mai dat statul norvegian în justiţie, pentru aceleaşi motive, şi a obţinut parţial câştig de cauză în primă instanţă, înainte de a pierde procesul în apel.
CITEȘTE ȘI: