Vestea primită de refugiata din Palestina care a plâns în fața cancelarului Angela Merkel

Publicat: 06 09. 2015, 11:15

This browser does not support the video element.

Luna trecută, Reem, în vârstă de 14 ani, i-a spus Angelei Merkel, aflată la o dezbatere televizată pe tema imigranților, că își dorește să rămână în Germania, alături de familia ei.

Reem vorbește limba germană și a ajuns dintr-un lagăr de refugiați libanez în orașul Rostock, în urmă cu patru ani, riscând în prezent să fie deportată.

La acea vreme, Merkel și-a exprimat empatia față de imigranți, dar a spus că Germania n-ar putea face față unui asemenea flux de străini, veniți din țările măcinate de război și sărăcie.

Câteva minute mai târziu, adolescenta din Palestina a început să plângă și Angela Merkel a consolat-o. Mulți germani au criticat-o pe Merkel pentru „răceala” afișată față de tânăra năpăstuită.

În prezent, primăria din Rostock a anunțat că Reem și familia ei vor putea locui legal în Germania până în anul 2016.

„Reem este un exemplu de integrare în comunitatea orașului nostru”, a declarat viceprimarul din Rostock, Chris Muller, potrivit thelocal.de.