Vești proaste pentru Scoția, care vrea să rămână în UE
„Toată lumea se opune acestor negocieri; dacă Marea Britanie iese din Uniunea Europeană, atunci iese și Scoția”, a declarat Mariano Rajoy.
„Spania se opune organizării de negocieri cu altcineva în afară de Guvernul Marii Britanii”, a subliniat Rajoy.
Francois Hollande a insistat că Uniunea Europeană nu trebuie să accelereze ajungerea la vreun acord cu Scoția. „Negocierile trebuie să fie cu Marea Britanie, nu cu o parte a Marii Britanii”, a insistat Hollande.
Premierul Scoției, Nicola Sturgeon, se află la Bruxelles, pentru a negocia aderarea la UE după eventuala obținere a independenței.
Liderii Uniunii Europene s-au arătat deschiși discuțiilor privind eventualitatea rămânerii Scoției în Blocul comunitar.