Veto-ul politic al Austriei și Olandei în cazul Schengen poate fi atacat la Curtea de Justiție a UE. Raportul României, adoptat în PE
Parlamentul European pune presiune asupra Austriei și Olandei în perspectiva Consiliului de Justiție și Afaceri Interne de la începutul lunii decembrie. Cele două state ostile lărgirii spațiului Schengen vor trebui să justifice blocarea accesului României și Bulgariei.
Raportul inițiat de România și coordonat în Parlamentul European de eurodeputatul Victor Negrescu, care are ca obiect procedurile legislative speciale la nivel european, și care cuprinde elemente cheie pentru aderarea României la spațiul Schengen, a fost aprobat, cu o largă majoritate, în Comisia pentru Afaceri Constituționale din legislativul european.
Raportul prevede condiționarea votului din Consiliu de prezentarea argumentelor legale și include mecanisme pentru invalidarea veto-urilor care nu se bazează pe tratatele europene.
Comisia pentru Afaceri Constituționale din Parlamentul European a aprobat raportul cu 14 voturi pentru din 16 eurodeputați prezenți. Voturile împotrivă au aparținut unui eurodeputat PPE și unui eurodeputat anti-european.
Veto-ul motivat politic este inadmisibil
În cadrul raportului se subliniază faptul că blocarea deciziilor europene la nivelul Consiliului UE pe rațiuni pur politice este regretabilă și cere Comisiei Europene revizuirea Acordului interinstituțional pentru o mai bună legiferare în vederea restabilirii echilibrului instituțional și cooperării loiale în cazul procedurilor legislative speciale, acordând o atenție sporită justificărilor legale ale veto-ului din Consiliu și posibilității invalidării acestuia la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Presiune pe Austria și Olanda în Consiliul de Justiție și Afaceri Interne din decembrie.
Prin acest raport, Parlamentul European pune presiune asupra Austriei și Olandei în perspectiva Consiliului de Justiție și Afaceri Interne de la începutul lunii decembrie.
Solicitând justificarea din punct de vedere legal pentru veto-urile aplicate, raportată la tratatele și valorile europene, dar și la drepturile cetățenești, legislativul european arată că nu mai tolerează blocarea procesului legislativ prin politizarea deciziilor din Consiliu.
Totodată, mecanismul de răspuns al Parlamentului European prevede atacarea la Curtea de Justiție a Uniunii Europene a deciziilor care contravin normelor europene putând să conducă inclusiv la anularea votului, măsură aplicabilă și în cazul unui eventual nou veto politic cu privire la aderarea țării noastre la zona de liberă circulație. Rezultatul obținut în Comisia pentru Afaceri Constituționale arată sprijinul de care beneficiază România în procesul de aderarea la spațiul Schengen și transmite un mesaj puternic către liderii statelor membre privind necesitatea unui vot pozitiv pentru țara noastră, postează Victor Negrescu.