Prima pagină » Știri externe » Vicepremierul Rusiei acuză România că nu i-a permis să intre în spațiul aerian și amenință cu UN BOMBARDIER. „Domnilor din România, vă vom explica cine sunteți și ce părere avem despre voi”

Vicepremierul Rusiei acuză România că nu i-a permis să intre în spațiul aerian și amenință cu UN BOMBARDIER. „Domnilor din România, vă vom explica cine sunteți și ce părere avem despre voi”

"La solicitarea Statelor Unite, România și-a închis spațiul aerian pentru avionul meu. Ucraina nu-mi permite să trec", afirmă vicepremierul rus într-un mesaj postat sâmbătă pe Twitter, citat de agenția Itar-Tass.

„La solicitarea Statelor Unite, România și-a închis spațiul aerian pentru avionul meu. Ucraina nu-mi permite să trec. Data viitoare voi zbura la bordul unui (bombardier strategic de tip) Tu-160”, a scris vicepremierul Dmitri Rogozin, într-un mesaj postat sâmbătă pe Twitter. El a precizat că sancțiunile nu-l vor determina să-și anuleze viitoare vizite la Tiraspol, capitala regiunii separatiste moldovene Transnistria.

Rogozin încerca să revină la Moscova din Transnistria, unde a participat vineri, 9 mai, la ceremonii cu ocazia Zilei Victoriei.

Rogozin a anunțat ulterior, tot pe Twitter, că a revenit la Moscova, din Republica Moldova, în ciuda faptului că avionul delegației ruse a fost obligat de către avioane ucrainene de luptă să se se întoarcă din drum la Chișinău, relatează agenția Itar-Tass.

„Avioane ucrainene de interceptare au obligat avionul nostru să se întoarcă din drum”, a scris vicepremierul rus într-un mesaj postat pe Twitter.

Câteva minute mai târziu, Rogozin a continuat, în alt mesaj, „dar industria apărării are propriile trasee. Am ajuns la Moscova. Iar junta (de la Kiev) a rămas în urmă”.

Pentru a-și demonstra afirmațiile, Rogozin a postat o fotografie în care apare în fața clădirii Aeroportului Domodedovo de la Moscova.

Avionul delegației ruse la Tiraspol a fost întors din drum de avioanele ucrainene, la Chișinău. Rogozin însă nu s-ar fi urcat la bordul aeronavei Rusjet cu care ar fi trebuit să plece de la Chișinău, pentru că știa că va primi interdicție din partea Ucrainei și va fi întors din drum, relatează portalul moldovenesc deschide.md. În schimb, Rogozin s-a îmbarcat imediat la bordul altei aeronave, aparținând unei alte companii rusești, S7, și a plecat spre Moscova, scăpând de autorități. Delegația sa a folosit avionul Rusjet și a fost întoarsă din drum de ucraineni.

Video exclusiv deschide.md

UPDATE Ajuns acasă în Rusia, Rogozin a mai lansat o amenințare la adresa României, tot pe contul său de Twitter: „Ei bine, domnilor din România, vă vom explica în curând totul – cine sunteți și ce părere avem despre voi”.

Cum a ajuns Rogozin în Transnistria. România l-a lăsat la dus, dar i-a spus nu la întors

Cu două zile înainte, pe 8 mai, când Rogozin a plecat spre Transnistria pentru a participa la manifestările de 9 mai, avionul delegației sale a fost nevoit să ocolească Ucraina, care nu îi permitea să o survoleze. În mod paradoxal, avionul rusesc a putut survola Bulgaria și România, pentru a ateriza la Chișinău, conform lui Rogozin.

„Văd că este un zbor de 4,5 ore până la Chișinău, prin Bulgaria și România. Ucraina nu ne lasă să zburăm prin spațiul ei aerian”, scria Rogozin pe 8 mai, pe Twitter.

„Bine că Ucraina nu e cât Rusia, altfel am fi ocolit vreo 20 de ore”, mai scria vicepremierul Rusiei.

Rogozin a mai spus că pilotul i-a zis că a fost întrebat în aer de controlorii de trafic aerian din Bulgaria și România dacă avionul transportă vreun pasager cu interdicție. „Au luat în considerare să trimită avioane de interceptare”, mai scria Rogozin, conform ITAR-TASS.

Traian Băsescu despre interdicția lui Rogozin: „Să-i fie de bine”

„Cei care au luat decizia cred că știu ce fac și cum interpretează restricțiile puse unor persoane. Rogozin este una dintre persoane. Să-i fie de bine”, a spus Traian Băsescu, întrebat de jurnaliști despre faptul că Rogozin a acuzat că România că nu-i permite trecerea prin spațiul său aerian.

Întrebat cum a reușit aeronava să traverseze România, președintele a răspuns: „Nu știu cum au interpretat autoritățile române, dar nu Rogozin mă frământă pe mine acum”. Băsescu s-a aflat la Arad, la o dezbatere organizată de Fundația Mișcarea Populară.

Reacția MAE: Solicităm autorităților de la Moscova să precizeze public dacă afirmațiile vice-premierului Rogozin reprezintă poziția oficială a Rusiei

Ministerul Afacerilor Externe a reacționat sâmbătă la aceste afirmații ale lui Rogozin, spunând că „a luat notă cu surprindere” de această postare pe internet. Oficialii români explică faptul că Rogozin, ca și alte persoane din aparatul de stat al Rusiei, sunt supuse listei de sancțiuni și interdicții adoptate de Uniunea Europeană împotriva lor, ca urmare a anexării Peninsulei Crimeea de către Rusia.

De asemenea, România cere, prin MAE, autorităților de la Moscova, să precizeze dacă afirmațiile lui Rogozin reprezintă o poziție oficială a Rusiei față de România.

„Ministerul Afacerilor Externe apreciază că amenințarea cu folosirea unui bombardier strategic rus, de către un vicepremier rus, reprezintă o declarație foarte gravă, în actualul context regional, în care Federația Rusă a încălcat suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, iar forțe separatiste proruse violează grav ordinea publică din statul vecin.

În acest context, Ministerul Afacerilor Externe solicită autorităților de la Moscova, ministerului rus de externe, să precizeze public dacă afirmațiile citate ale vice-premierului Rogozin reprezintă poziția oficială a guvernului Federației Ruse față de România ca stat membru UE și NATO”, se arată într-un comunicat de presă al MAE.

MAE explică de asemenea că interdicția față de Rogozin vine ca urmare a unei decizii a Consiliului UE (Decizia 2014/145/PESC), care spune că: „Statele membre iau măsurile necesare pentru a împiedica intrarea pe teritoriul lor sau tranzitarea acestuia de către persoanele fizice responsabile pentru acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și de către persoanele fizice asociate acestora, astfel cum figurează în anexă”.

În anexa respectivă, figurează printre alții și vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin.

Rogozin se află și pe lista de persoane cu interdicții a SUA, pe care administrația de la Washington a emis-o pentru a sancționa Rusia. Persoanele ucrainene și ruse care se află pe lista de sancțiuni a UE și SUA nu mai au dreptul de a călători în spațiile care aparțin acestor state și au embargou pe activități bancare și bunuri deținute în aceste state.

Rogozin este cunoscut pentru stilul său agresiv și bombastic în relațiile diplomatice, nefiind însă o voce cu greutate din partea Rusiei.

CITEȘTE AICI DECIZIA CONSILIULUI UE PRIVIND SANCȚIUNI FAȚĂ DE RUSIA

CITEȘTE AICI ANEXA SUPLIMENTARĂ ÎN CARE A FOST INCLUS ȘI ROGOZIN