Vicepreședintele Comisiei Europene, despre BREXIT: Ar putea fi una dintre temele discutate în cadrul reuniunii G20
Premierul britanic Theresa May i-a trimis, vineri, o scrisoare președintelui Consiliului European, Donald Tusk, prin care îi cere o amânare a retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană până pe 30 iunie.
Donald Tusk, președintele Consiliului European, ia în considerare opțiunea amânării cu 12 luni a termenului de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, cu mențiunea că prelungirea va fi „flexibilă”, a declarat un oficial european, citat de BBC. Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. Bruxellesul a amânat producerea Brexit până pe 12 aprilie.
Marea Britanie urma să se retragă din UE pe 29 martie, dar Camera Comunelor a aprobat un plan al Guvernului Theresa May de a solicita amânarea Brexit până cel puțin pe 30 iunie. Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May și Bruxelles prevede reciprocitate în privința libertății de circulație, o perioadă de tranziție post-Brexit, menținerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord și păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroși politicieni britanici. Mai mulți membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest față de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană.