Victimele accidentului Germanwings din Alpii francezi, omagiate la Koln de președintele Joachim Gauck și cancelarul Angela Merkel
În timp ce drapelele au fost coborâte în bernă în toată țara, o slujbă religioasă va avea loc începând cu ora 10.00 GMT (13.00 ora României) în cea mai mare catedrală gotică din nordul Europei, un monument emblematic din Germania, care a scăpat de bombardamentele aliaților.
Încă de joi au fost aprinse 150 de lumânări, iar în exterior a fost arborat un imens drapel alb cu o cruce neagră.
Aproximativ 1.400 de invitați, dintre care peste 500 de rude ale victimelor, vor participa la această reuniune națională de doliu transmisă în direct de mai multe canale de televiziune dintre care ARD, la aproape patru săptămâni de la tragedie. Fiecare va putea depune flori și lumânări în jurul catedralei și în fața gării situate în apropiere, unde vor fi amplasate ecrane pentru transmisia în aer liber.
Președintele Joachim Gauck, pastor luteran, va lua cuvântul. Președinții celor două Camere ale Parlamentului german vor fi, de asemenea, prezenți. Spania va fi reprezentată de ministrul de Interne Jorge Fernandez Diaz, iar Franța de secretarul de stat pentru Transporturi Alain Vidalies.
Sunt așteptați, de asemenea, numeroși jurnaliști, potrivit conferinței episcopale germane, care se ocupă de organizare.
La 24 martie, un avion Airbus A320 al companiei Germanwings care se deplasa de la Barcelona la Düsseldorf s-a prăbușit în Alpii francezi provocând moartea a 150 de persoane, între care 72 de germani și 50 de spanioli. Potrivit primelor elemente ale anchetei, avionul a fost prăbușit intenționat de copilotul german, care suferea de probleme psihice.
Directorul general al grupului Lufthansa, Carsten Spohr, precum și cel al filialei low cost Germanwings vor participa, de asemenea, la ceremonie. Personalului companiei care va merge la ceremonie i s-a cerut să nu poarte uniformă.