VIDEO cu momentul în care un avion aterizează forțat în Columbia. Șase oameni au fost răniți
This browser does not support the video element.
Incidentul aerian a avut loc miercuri după-amiază (în cursul nopții de miercuri spre joi, ora României) pe aeroportul din orașul columbian Medellin.
Avionul, de tip Piper 34 Seneca II, a întâmpinat probleme la unul dintre cele două motoare, iar pilotul a decis aterizarea de urgență pe Aeroportul Olaya Herrera din Medellin.
Probleme au apărut și la trenul de aterizare, care s-a deschis doar parțial.
Avionul a aterizat forțat, fără a folosi roata frontală a trenului de rulaj.
Pasagerii au fost evacuați urgent din aeronavă. Șase persoane au fost rănite în incident.