Prima pagină » Știri externe » VIDEO. Explozie puternică în China. Cel puțin trei morți și zeci de răniți

VIDEO. Explozie puternică în China. Cel puțin trei morți și zeci de răniți

O explozie puternică s-a produs într-un restaurant din China. S-au înregistrat cel puțin trei morți și zeci de răniți.

Incidentul s-a produs joi dimineață, ora 8:20 (0:20 GMT), în Shenyang, capitala provinciei Liaoning (nord-est), care se învecinează cu Coreea de Nord, a informat agenţia de presă China Nouă (Xinhua).

Explozia ar fi fost provocată de o scurgere de gaze.

Momentul a fost surprins de o cameră video care se afla într-o mașină. În imagini se poate observa explozia bruscă, urmată de împrăştierea de resturi şi un nor imens de fum cenuşiu.

Potrivit Cotidianul Poporului, ziarul oficial al Partidului comunist aflat la putere, salvatorii au descoperit trei morţi şi peste 30 de răniţi. Alte clădiri rezidenţiale şi magazine se află pe strada afectată și se așteaptă la un bilanț mai grav.

Autoritățile au anunțat că explozia s-a produs „într-o clădire comercială şi rezidenţială”.

Exploziile şi accidentele industriale sunt destul de obișnuite în China, iar asta se întâmplă din cauza proastei gestionări a normelor de siguranţă.

Autor
Alisa Ioana a urmat cursurile în cadrul Facultății de Jurnalism si științele comunicării, secția de comunicare și relații publice. A intrat în presă încă din perioada studenției (anul ... vezi toate articolele

Citește și