Prima pagină » Știri externe » VIDEO. Mâna întinsă de Obama lui Castro i-a revoltat pe republicani: „Mâinile sale sunt pătate de sânge”

VIDEO. Mâna întinsă de Obama lui Castro i-a revoltat pe republicani: „Mâinile sale sunt pătate de sânge”

VIDEO. Mâna întinsă de Obama lui Castro i-a revoltat pe republicani: „Mâinile sale sunt pătate de sânge
Salutul dintre președintele american Barack Obama și liderul cubanez Raul Castro a stârnit la începutul acestei săptămâni deopotrivă critici și aprecieri.

Pentru unii, victoria de pe urmă a pacifistului Mandela, pentru alții pactul cu diavolul. Salutul dintre președintele american Barack Obama și liderul cubanez Raul Castro de la ceremonia de comemorare a regretatului Nelson Mandela, primul contact simbolic dintre SUA și Cuba în mai bine de jumătate de veac, a stârnit deopotrivă critici și aprecieri. În avangarda criticilor au fost republicanii americani, care l-au acuzat pe liderul de la Casa Albă că a strâns mâna pătată de sânge a unui tiran.

Unul dintre cele mai acide comentarii a fost făcut de senatorul John McCain, care a echivalat gestul lui Obama cu cel făcut de primierul britanic Neville Chamberlain înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, când a dat mâna cu Adolf Hitler, relatează Washington Post.

„De ce ai strânge mâna unei persoane care ține în închisoare americani?”, a întrebat McCain, făcând referire la Alan Phillip Gross, care în prezent ispășește o pedeapsă de 15 ani de închisoare în Cuba, sub acuzația de spionaj și crime împotriva statului cubanez, relatează TPM. Acesta a fost condamnat după ce în a furnizat telefoane și computere comunității de evrei din Cuba, fără permisiunea autorităților din această țară.

De asemenea, senatorul republican Marco Rubio a comentat că salutul dintre Obama și Castro a fost cu atât mai nepotrivit cu cât a fost făcut la funeraliile lui Nelson Mandela, care a luptat pentru respectarea drepturilor și libertăților oamenilor. „Dacă președintele a dat mâna cu el (cu Raul Castro, n. red), trebuia să-l întrebe și de ce libertatea pentru care Mandela a luptat este încălcată în SUA”, a spus Rubio.

O opinie similară a exprimat și colega de legislativ a lui Rubio și McCain, Ileana Ros-Lehtinen, scrie Daily Mail. „M-am născut în Cuba și a trebut să plec din țara natală din cauza opresiuni… (Obama, n. red) A strâns mâna unui criminal. Mâinile sale sunt pătate cu sânge”, a spus aceasta. „Cu mâna aceea, Raul Castro semnează ordine de oprimare și decrete pentru a-i arunca în închisoare pe cei care promovează democrația. De fapt, chiar în momentul acesta opozanții regimului din Cuba sunt arestați și bătuți, în vreme ce noi încercăm să comemorăm o Zi Internațională a Drepturilor Omului”, a comentat Ros-Lehtinen.

Pe de altă parte însă, guvernul cubanez a interpretat gestul drept un semn că „acesta ar putea fi începutul sfârșitului agresiunii Statelor Unite ale Americii asupra Cubei”.

SUA și Cuba, uși închise de peste 50 de ani

În contextul în care acesta a fost primul contact public între președinții celor două țări de la Revoluția cubaneză din 1959, alte voci au arătat că salutul ar putea preceda o eventuală reluare a relațiilor diplomatice oficiale, întrerupte în anul 1961. Această ipoteză a fost alimentată și de faptul că, odată cu venirea lui Barack Obama la Casa Albă, au existat o serie de discuții între SUA și Cuba. Astfel, în anul 2011, președintele american a renunțat la anumite restricții în ceea ce privește acordarea de vize și a reluat unele inițiative culturale dintre cele două țări, suspendate în perioada președinției lui George W. Bush.

În discursul susținut la funeraliile fostului lider sud-african, Barack Obama a subliniat însă faptul că unii lideri prezenți la ceremonie nu țin cont de exemplul pe care Nelson Mandela l-a dat lumii în lupta sa antiapartheid, relatează CBS.

„Sunt prea mulți lideri care se arată solidari cu lupta lui Mandela pentru libertate, dar care nu tolerează disidența în rândul propriilor popoare”, a spus acesta. „Mulți dintre noi îmbrățișăm fericiți învățăturile lui Madiba (Nelson Mandela, n. red) în ceea ce privește reconcilierea între rase, dar opunem rezistență chiar și celor mai mici reforme care ar putea combate sărăcia, și crescând astfel inegalitatea între oameni”, a mai spus liderul american.

Pe de altă parte, fostul președinte american Jimmy Carter, prezent și el în Johannesburg pentru ceremonia de comemorare a lui Madiba, a arătat că, în opinia lui, salutul dintre Barack Obama și Raul Castro a fost un gest „simbolic”, dar important pentru cele două țări.

Contrar speculațiilor apărute în presă, un oficial al Casei Albe a precizat că salutul nu a fost „regizat”.

Citește și