VIDEO. Mesajul Reginei Elisabeta a II-a, de Ziua Victoriei: „Nu renunţaţi niciodată, nu disperaţi niciodată”
Regina Elisabeta a II-a a adus un omagiu celor care au murit în cel de-al Doilea Război Mondial vineri,cu ocazia aniversării a 75 de ani de la Ziua Victoriei în Europa şi a folosit prilejul pentru a spune că este mândră de modul în care britanicii au răspuns la pandemia de coronavirus.
Într-un mesaj televizat, monarhul în vârstă de 94 de ani, a spus că cei care au servit în timpul conflictului cu Germania nazistă în anii 1940 ar admira modul în care urmaşii lor se confruntă cu COVID-19 şi măsurile impuse pentru a reduce răspândirea bolii.
„Dar străzile noastre nu sunt goale. Sunt pline de dragoste”
„Astăzi poate părea greu că nu putem marca această aniversare specială aşa cum ne-am fi dorit”, a spus regina Elisabeta, reflectând asupra reducerii amplorii evenimentelor dedicate aniversării Zilei VE din cauza interzicerii adunărilor sociale, prin anularea paradei veteranilor de râzboi şi interzicerii petrecerilor stradale.
„În schimb, ne amintim din casele noastre şi din uşile noastre. Dar străzile noastre nu sunt goale. Sunt pline de dragoste şi grija pe care o avem unii pentru alţii”, a afirmat regina.
„Când mă uit astăzi la ţara noastră şi văd ce suntem dispuşi să facem pentru a ne proteja şi a ne susţine unii pe alţii, spun cu mândrie, că suntem încă o naţiune pe care aceşti bravi soldaţi, marinari şi piloţi ar recunoaşte-o şi ar admira-o”, a adăugat aceasta.
Marea Britanie are cel mai mare număr de decese de COVID-19 din Europa, cu peste 30.000, depăşită doar de Statele Unite.