Prima pagină » Știri externe » VIDEO. Protest inedit la casa vicepreședintelui ales al Statelor Unite, Mike Pence

VIDEO. Protest inedit la casa vicepreședintelui ales al Statelor Unite, Mike Pence

VIDEO. Protest inedit la casa vicepreședintelui ales al Statelor Unite, Mike Pence
Mai mulți locuitori din Washington, care nu sunt de acord cu viziunile lui Mike Pence privind drepturile homosexualilor, au ales să protesteze față de viitorul vicepreședinte al Statelor Unite într-un mod inedit, scrie CNN.

Până se va muta în Observatorul Naval din Washington când va prelua mandatul, vicepreședintele ales al americanilor a închiriat o casă în Chevy Chase, un cartier din nordul capitalei Washington.

Unii dintre vecinii săi au arborat steaguri în culorile curcubeului, simbol al comunității LGBT, pentru a protesta față de viziunile sale privind drepturile membrilor comunității LGBT.

„Este un mesaj respectuos care, în cazul meu, arată dezacordul față de o parte din gândirea sa”, a declarat o vecină, Ilse Heintzen, pentru CNN. 

„Nu am nici cea mai vagă ideea ce va gândi el (Mike Pence – n.r.) despre asta, dar sper că își va schimba opiniile”, a adăugat femeia.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?