VIDEO | Statele Unite condamnă capturarea de către Iran a unui petrolier și avertizează Teheranul
This browser does not support the video element.
Administrația de la Washington a condamnat vehement, joi seară, capturarea de către autoritățile iraniene a unui petrolier, în largul statului Oman, cerând eliberarea imediată a navei și amenințând cu acțiuni de ripostă.
”Nava St. Nikolas, sub pavilionul Insulelor Marshall și deținută de o companie din Grecia, a fost capturată în timp ce se afla în mod legal în largul statului Oman. Guvernul iranian trebuie să elibereze imediat nava și echipajul acesteia. Această capturare ilegală a unui vas comercial reprezintă cea mai recentă acțiune care reflectă comportamentul Iranului sau un comportament facilitat de Iran, pentru a perturba comerțul internațional”, a declarat joi seară Vedant Patel, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington.
Oficialul american a avertizat că acțiunile Iranului și ale grupurilor islamiste pro-iraniene afectează comerțul maritim și economia globală.
”Noi credem că aceste acțiuni nu vor face decât să amplifice incertitudinea pentru transporturile maritime comerciale și pentru economia regională și globală. Acțiunile de acest fel ale Iranului sau facilitate de Iran reprezintă o amenințare pentru economia mondială și trebuie să înceteze. Noi, în Statele Unite, vom continua să descurajăm și să contracarăm toate acțiunile destabilizatoare ale Iranului”, a precizat Vedant Patel.
Washingtonul se consultă cu partenerii regionali pentru intensificarea acțiunilor de contracarare a Iranului. ”Ne consultăm cu partenerii din lume, în special cu cei regionali, pentru contracararea acțiunilor destabilizatoare ale Iranului”, a subliniat Vedant Patel.
Oficialul american a condamnat și atacurile insurgenților huthi din Yemen, susținuți de Iran, care perturbă traficul pe Marea Roșie ca ripostă la ofensiva israeliană din Fâșia Gaza. Vedant Patel a amintit că aproximativ 30% din comerțul maritim global traversează Marea Roșie. ”Acțiunile de acest fel generează incertitudine asupra rețelelor globale de aprovizionare și asupra economiei mondiale. (…) Statele Unite continuă să intensifice coordonarea, vom discuta cu partenerii regionali despre acțiunile adecvate care pot fi aplicate”, a subliniat el.
Un petrolier care a fost vizat anul trecut de o dispută între Washington și Teheran a fost capturat, joi, de indivizi înarmați, în largul statului Oman, fiind redirecționat spre un port din Iran. Petrolierul St. Nikolas, sub pavilionul Insulelor Marshall, circula dinspre Irak spre Turcia și a fost capturat de indivizi înarmați la circa 50 de mile nautice (90 de kilometri) de zona Sohar din Oman, potrivit Comandamentului britanic pentru operațiuni maritime (UKMTO).
Biroul de presă al Forțelor Navale din Iran a anunțat, conform agenției de presă IRNA, că un petrolier american a fost capturat în virtutea unui ordin judiciar. ”Forțele navale ale Republicii Islamice Iran au capturat un petrolier american, în Marea Omanului, în baza unei decizii judiciare”, anunță autoritățile iraniene, susținând că „nava a fost furată de Statele Unite, iar numele i-a fost schimbat”.
Nava St. Nikolas a fost sechestrată scurt timp anul trecut de autoritățile din Statele Unite, în timp ce naviga sub numele Suez Rajan. Washingtonul a justificat sechestrarea de anul trecut prin faptul că Gardienii Revoluției din Iran ar fi transportat petrol spre China prin încălcarea sancțiunilor impuse de Statele Unite.
Secretarul de Stat american, Antony Blinken, le-a cerut joi militanților huthi din Yemen să înceteze atacurile, notând că a fost adoptată o rezoluție a Consiliului de Securitate ONU care condamnă actele de agresiune asupra navelor din Marea Roșie.
Militanții huthi din Yemen, susținuți de Teheran, au lansat constant atacuri cu drone și rachete spre Israel și spre nave din Marea Roșie, ca ripostă la ofensiva militară israeliană din Fâșia Gaza. În contextul atacurilor care au forțat numeroase companii navale să evite circulația pe Marea Roșie, Statele Unite și zeci de națiuni partenere au creat un grup maritim de reacție.
Foto: Profimedia
Citește și: