VIDEO. Tragedie în SUA. Mai mulți morți, după prăbușirea unei pasarele la Miami
Cel puțin patru persoane au decedat după ce un pod pietonal s-a prăbușit, joi, în orașul american Miami, mai multe vehicule fiind prinse sub dărâmături, a declarat Dave Downey, șeful departamentului de pompieri din comitatul Miami-Dade, informează agenția de știri Reuters.
Oficialul a precizat nouă persoane au fost spitalizate, adăugând că operațiunile de căutare a potențialilor supraviețuitori vor continua și în cursul nopții.
Echipele de salvare folosesc câini special dresați pentru a căuta victimele prinse sub plăcile de beton.
Podul s-a prăbușit peste opt vehicule care staționau la semafor, în zona Universității Internaționale din Florida.
Podul pietonal fusese instalat sâmbătă, în cadrul unui proiect în valoare de 14,2 milioane de dolari. Pasarela nu era încă funcțională, urmând să fie inaugurată în 2019.
Compania FIGG, care a construit podul pietonal, s-a declarat „șocată” de prăbușirea structurii de 950 de tone, exprimând regret pentru acest eveniment „tragic”.