VIDEO – Un camion-cisternă a EXPLODAT la Riyadh. Bilanțul a ajuns la 22 de morți și 111 răniți

Publicat: 01 11. 2012, 13:48
Actualizat: 09 02. 2019, 15:34

Cel puțin 22 de persoane au fost ucise și alte 111 rănite joi, la Riyadh, în explozia unui camion-cisternă care transporta gaze, declanșată după ce vehiculul s-a lovit de un pod, a declarat un oficial din domeniul Apărării Civile, relatează AFP.

Bilanțul exploziei a „crescut la 22 de morți și 111 răniți”, a declarat acest oficial.

Un bilanț precedent, obținut de la surse din domeniul Apărării Civile, anunțat 14 morți și aproximativ 60 de răniți în acest accident, care s-a petrecut pe un drum important, în estul capitalei saudite.

 

 

Un purtător de cuvânt al Apărării Civile de la Riyadh, Mohamed al-Hammadi, citat de agenția oficială SPA, a declarat că explozia s-a produs în urma unei scurgeri de gaze din camionul-cisternă.

„O explozie și un incendiu au avut loc în urma unei scurgeri de gaze care s-a propagat în sector. Pagube importante au fost înregistrate, dar și mai multe accidente rutiere”, a adăugat Hammadi, anunțând de asemenea „mai multe victime”.

El a adăugat că o zonă în care staționau utilaje de construcție, în apropiere, a fost grav afectată.

„Din cauza unui accident rutier, un camion-cisternă a luat foc”, după care „a lovit un pod”, a declarat anterior pentru AFP o sursă din cadrul serviciilor de securitate saudite. „Este normal ca explozia unui camion-cisternă care transporta carburant să incendieze tot ceea ce se află în jur”, a adăugat sursa citată.

La locul accidentului, un fotograf AFP a putut să vadă echipe de intervenție din cadrul Apărării Civile evacuând două cadavre carbonizate. Zeci de mașini au luat foc, iar mai multe construcții au fost avariate.

La momentul accidentului, un autobuz a luat foc și a rămas blocat pe pod, în timp ce un camion a căzut de pe pod, împins de suflul exploziei, au declarat unii martori.

Circulația rutieră pe pod a fost închisă, în timp ce cartierul arăta dezolant, cu zeci de vehicule calcinate sau avariate și moloz și cioburi răspândite pe sol, potrivit unui fotograf.