Videoconferință Biden-Putin, într-un moment de vârf al tensiunilor la granița cu Ucraina

Publicat: 04 12. 2021, 19:30
Sursa FOTO: facebook.com

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin vor avea marţi o întrevedere prin videoconferinţă, au anunţat sâmbătă Kremlinul şi un oficial al Casei Albe. Discuția vine într-un moment de vârf al tensiunilor între Moscova şi Occident legate de Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a transmis că Putin şi Biden vor discuta, printre alte teme de pe agendă, despre Ucraina, precum şi despre implementarea înţelegerilor convenite la summitul lor desfăşurat în iunie la Geneva, notează apnews.ro.

Vladimir Putin a propus NATO în acestă săptămână semnarea unui pact de securitate care să nu permită aderarea Ucrainei şi Georgiei la această alianţă, pe care preşedintele rus a acuzat-o că şi-a încălcat un angajament după încheierea Războiului Rece de a nu se extinde către Est.

Mai mult, liderul de la Kremlin a susținut că desfăşurarea de armament ofensiv occidental în Ucraina este pentru Moscova una dintre ”liniile roşii”.

Joe Biden a sporit vineri presiunea asupra Rusiei, afirmând că pregăteşte ”iniţiative” pentru apărarea Ucrainei în cazul unei invazii ruseşti.

Administraţia şi presa din SUA, precum şi oficiali ucraineni, susţin că Rusia ar pregăti un atac asupra Ucrainei, după ce în apropierea frontierei cu aceasta au fost comasate importante forţe militare ruse cu efective de 90.000 – 100.000 de soldaţi, conform Kievului şi Washingtonului, scrie cnbc.com

Un înalt responsabil american a declarat cotidianului Washington Post, sub acoperirea anonimatului, că Moscova se pregăteşte să lanseze asupra Ucrainei ”100 de batalioane compuse din grupuri tactice cu efective estimate la 175.000 de soldaţi, precum şi cu tancuri, piese de artilerie şi alte echipamente”.

Moscova a răspuns că nu are nicio intenţie de acest fel şi a acuzat la rândul ei Kievul că deplasează trupe în apropierea graniţei. Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a susţinut luna trecută că Ucraina pregăteşte provocări în Donbas (estul separatist prorus al Ucrainei) astfel încât să primească ”ajutor occidental”.