Viktor Ianukovici va inaugura montarea unui nou sarcofag la centrala de la Cernobîl. „Durerea este resimțită în continuare”
Președintele ucrainean Viktor Ianukovici era așteptat joi la Cernobîl să inaugureze asamblarea noului sarcofag al reactorului distrus al centralei atomice, marcând 26 de ani de la cea mai mare catastrofă nucleară din istoria lumii, relatează AFP.
Ceremonia urma să înceapă la ora 9.00 GMT (12.00, ora României), după depunerea unei jerbe de flori în memoria miilor de victime ale exploziei de la 26 aprilie 1986, la Reactorul numărul 4 al Centralei nucleare de la Cernobîl, situată la aproximativ 100 de kilometri nord de Kiev.
„Durerea de la Cernobîl este resimțită în continuare. De aceea suntem atenți în mod constant la securitatea Reactorului 4, demolat de explozie”, a declarat Ianukovici, citat într-un comunicat dat publicității de președinția ucraineană.
Asamblarea noului sarcofag este destinată reducerii amenințării radioactivității instalației. Ceea ce a mai rămas din reactorul distrus a fost acoperit, în 1986, cu o șapă de beton, dar această instalație, construită de urgență, este fisurată și nu poate fi considerată sigură.
Sarcofagul va fi asamblat pe un teren de lângă reactor, iar ulterior va fi adus deasupra vechii șape. Lucrările vor fi efectuate de către consorțiul Novarka, format din societățile franceze Bouygues și Vinci, care au câștigat licitația de construire a acestei noi structuri etanșe.
Costul operațiunii este estimat la suma de 1,5 miliarde de euro. Comunitatea internațională a deblocat 550 de milioane de euro, în cadrul unei Conferințe internaționale, la Kiev, în aprilie 2011, cu ocazia celei de a 25-a comemorări a catastrofei. Restul sumei a fost adăugată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
„Ucraina se bucură de susținerea majorității țărilor din lume” în acest domeniu, a declarat Ianukovici.
Explozia Reactorului 4 al Centralei nucleare de la Cernobîl, în apropiere de frontierele rusă și belarusă, a contaminat o bună parte din Europa, dar mai ales Ucraina, Rusia și Belarusul, la vremea respectivă republici sovietice.
Mii de „lichidatori” au fost trimiși fără echipamente de protecție la locul acidentului nuclear, pentru a stinge incendiul și a acoperi reactorul distrus.