Prima pagină » Știri externe » Viktor Orban își validează singur referendumul privind imigranții

Viktor Orban își validează singur referendumul privind imigranții

Viktor Orban își validează singur referendumul privind imigranții
Premierul ungar Viktor Orban a depus, luni, o propunere de amendament constituțional în legătură cu schema UE de redistribuire a imigranților pe bază de cote obligatorii, relatează agenția MTI. El a recurs la acest gest în ciuda faptului că referendumul nu a fost validat, din cauza prezenței reduse la vot. De altfel, Viktor Orban a anunțat încă dinainte de referendum că va amenda oricum Constituția, indiferent de prezența la vot, dacă rezultatul va fi în favoarea propunerilor sale în sensul de a nu primi imigranții alocați prin sistemul de cote de UE.

Propunerea include interdicția în ceea ce privește stabilirea străinilor în Ungaria dacă aceștia nu respectă legislația națională privind obținerea dreptului de ședere, potrivit informațiilor publicate pe site-ul Parlamentului.

Amendamentul va modifica „crezul național” al constituției, adăugând că „este datoria fundamentală a statului să protejeze identitatea constituțională a Ungariei ancorată în constituția sa istorică”.

Amendamentul ar mai înscrie în legea fundamentală interdicția de a așezare a unor „populații străine” în țară.

Propunerea face referire și la referendumul privind cotele obligatorii, în cadrul căruia 3,33 de milioane de cetățeni ungari și-au exprimat opinia că imigranții nu trebuie distribuiți în Ungaria fără aprobarea Parlamentului.

Consiliul Uniunii Europene a stabilit, în septembrie 2015, să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiați extracomunitari ajunși în spațiul UE. România, Cehia, Slovacia și Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiție și Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranților conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată. După atentatele comise la Paris în noiembrie 2015, Polonia a semnalat că nu va mai primi refugiați.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Ce a descoperit Telescopul Spațial James Webb pe un super-Pământ topit?