Prima pagină » Știri externe » Viktor Orban, vizită neașteptată la BEIJING. Liderul de la Budapesta s-a întâlnit cu Xi Jinping

Viktor Orban, vizită neașteptată la BEIJING. Liderul de la Budapesta s-a întâlnit cu Xi Jinping

Viktor Orban, vizită neașteptată la BEIJING. Liderul de la Budapesta s-a întâlnit cu Xi Jinping
Viktor Orban, vizită neașteptată la Beijing. Liderul de la Budapesta s-a întâlnit cu Xi Jinping

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a ajuns luni în China, acolo unde se va întâlni cu președintele Xi Jinping.

Vizita vine după ce, săptămâna trecută, liderul de la Budapesta a mers la Kiev și la Moscova, în ceea ce el a numit o „misiune de pace”.

China, care are legături strânse cu Rusia, a promovat un plan de pace în șase puncte pe care l-a realizat cu ajutorul Braziliei în mai, în timp ce Orban a demarat o „misiune de pace” după ce țara sa a preluat președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene la începutul acestei luni, arată Reuters.

„Misiunea de pace 3.0.”, a transmis el pe contul oficial de X, când a aterizat la Beijing.

Deplasarea la Beijing vine după vizita sa controversată de vineri la Moscova, cu care Budapesta a menţinut relaţii strânse în pofida ofensivei ruse în Ucraina, denunţată drept o invazie de către aliaţii occidentali ai Kievului. În capitala rusă, premierul ungar s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin cu care a abordat cu precădere problema războiului în Ucraina şi un posibil acord de încetare a focului.

Orban, a cărui ţară exercită pentru şase luni preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene, i-a înfuriat pe partenerii europeni ai Budapestei, care demonstrează un sprijin constant pentru Kiev şi au rupt relaţiile cu Rusia de la invazia acesteia în Ucraina în februarie 2022, liderii UE delimitându-se de demersul premierului ungar şi ţinând să sublinieze că acesta nu are mandat din partea UE pentru a negocia cu Vladimir Putin.

Cum explică Viktor Orban vizita

„China este o putere cheie în crearea condițiilor pentru pace în războiul dintre Rusia și Ucraina”, a mai scris Orban pe X, adăugând că acesta este motivul pentru care se întâlnește cu Xi la doar două luni după ce liderul chinez a vizitat Budapesta.

„Apreciem foarte mult inițiativa dumneavoastră de pace în ceea ce privește conflictul din țara vecină Ungariei. Este foarte important pentru noi ca China să facă apel la pace în lume”, i-a transmis Orban lui Xi.

Orban este un critic al ajutorului militar occidental acordat Ucrainei și este liderul UE cu cele mai calde relații cu Xi și Putin.

Călătoria sa în China vine cu câteva zile înaintea summit-ului NATO de la Washington, unde va fi abordată din nou acordarea de sprijin suplimentar Ucrainei. De asemenea, vizita la Beijing vine la doar câteva zile după ce Comisia Europeană a confirmat că va introduce taxe vamale de până la 37,6% la importurile de vehicule electrice fabricate în China.

Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București în anul 2013, dar și un master în Comunicare în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și