Prima pagină » Știri externe » Viktor Orban vrea o „recompensă” de la UE în problema crizei refugiaților. Premierul ungar cere rambursarea cheltuielilor pentru protejarea frontierelor

Viktor Orban vrea o „recompensă” de la UE în problema crizei refugiaților. Premierul ungar cere rambursarea cheltuielilor pentru protejarea frontierelor

Viktor Orban vrea o „recompensă
Detalii pe Gândul.

Viktor Orban a fost prezent la Bruxelles pentru reuniunea șefilor de stat sau de guvern din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, organizată de către președintele Consiliului European, Donald Tusk.

„Am cheltuit peste un miliard de euro pentru protecția frontierelor. Nu ne protejăm doar pe noi înșine, ci întreaga Europă. Cel puțin jumătate din această sumă trebuie rambursată. Voi aduce asta în discuție. Să trecem la treabă! Uniunea Europeană aparține cetățenilor europeni”, a transmis Orban prin intermediul contului de Facebook.

Liderul de la Budapesta a precizat că unele propuneri de schimbări privind structura internă a comunității europene sunt „absurde și inacceptabile”, oferind ca exemplu ideea ca nu doar numărul cetățenilor europeni, ci și numărul imigranților ar trebui să fie luat în calcul atunci când se distribuie locuri în Parlamentul European.

Referindu-se la criza migrației, premierul Ungariei a subliniat că este timpul unor discuții cuprinzătoare privind fondurile alocate controalelor de la frontiere.

La finele întrunirii de la Bruxelles, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat: „Astăzi am discutat despre prioritățile politice ale UE pe care vrem să le implementăm în bugetul multianual post-2020. Negocierile bugetare sunt întotdeauna dificile. Cu toate acestea, dezbaterea are loc acum într-un context geopolitic diferit în Europa și luând în calcul Brexit. Am convenit că UE va cheltui mai mult pentru oprirea migrației ilegale, pentru apărare și securitate”.

Citește și