Visul european, mai important decât viața. Câți imigranți au murit încercând să ajungă pe „bătrânul continent”
Anul trecut, 3.419 imigranți au murit în timp ce încercau să ajungă în Europa. Aceștia au pierit în Marea Mediterană, a precizat miercuri Agenția pentru Refugiați din cadrul ONU, citată de CNN.
În septembrie, 500 de imigranți s-au înecat după ce barca lor a fost scufundată în mod voit de traficanții de persoane furioși. Victimele ceruseră să fie aduse înapoi în locul de plecare, Egipt. Traficanții le-au distrus ambarcațiunea și i-au privit râzând cum se îneacă. Pericolele apelor sunt mici pentru acești oameni obișnuiți cu ororile războiului.
Peste 207.000 de persoane au ajuns ilegal în Europa, la nivelul anului 2014, de trei ori mai mulți decât în 2011. Statisticile despre imigranții ilegali sunt inexacte, deoarece unele ambarcațiuni reușesc să evite autoritățile de la graniță. „Europa, flancată de conflicte la sud (Libia), est (Ucraina) și sud-est (Siria/Irak) înregistrează un număr uriaș de imigranți pe mare”, a anunțat UNHCR.
Aproape 50% dintre imigranții care ajung în Europa provin din Siria și Eritreea, unde un dictator a condus țara timp de 20 de ani și tinerii sunt obligați să se înroleze în armată sau ajung sclavi.
54.000 de imigranți provin din Asia – Bangladesh și Myanmar, ajungând în Europa prin Golful Bengal. Luna trecută, 24 de persoane au murit după ce o ambarcațiune care transporta 43 de imigranți ilegali s-a scufundat în apropiere de Istanbul, Turcia. Nouă dintre pasageri aveau pașapoarte afgane.