Vizita în Europa nu i-a fost pe plac lui Nancy Pelosi. Fosta președintă a Camerei Reprezentanților din SUA s-a ACCIDENTAT

Publicat: 13 12. 2024, 19:18
Actualizat: 13 12. 2024, 19:22
Sursa foto: Mediafax Foto

Nancy Pelosi a suferit un accident în timpul unei călătorii de serviciu în Luxemburg și este internată în spital, unde starea ei de sănătate este evaluată și monitorizată.

Pelosi, în vârstă de 84 de ani, a devenit prima femeie din istoria SUA care a ocupat funcția de președinte al Camerei Reprezentanților. Aflată în Europa pentru a comemora un eveniment petrecut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aceasta s-a accidentat în timpul călătoriei.

„În timp ce călătorea cu o delegație bipartizană a Congresului în Luxemburg pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a Bătăliei de la Bulge, Nancy Pelosi s-a rănit. A fost transportată urgent la spital, unde a primit îngrijiri medicale în concordanță cu nevoile sale. Va rămâne internată în spital pentru evaluare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pelosi, Ian Krager.

Fosta președintă a Camerei Reprezentanților este cunoscută pentru dezacordurile extreme purtate cu Donald Trump în timpul primului său mandat de președinte și susținerea necondiționată a lui Joe Biden, pe probleme bugetare, informează Reuters.