Vladimir Putin a avut o întrevedere cu Viktor Ianukovici la Soci. „Nu a fost o întâlnire bilaterală oficială”

Publicat: 08 02. 2014, 11:41
Actualizat: 08 02. 2014, 18:52

Președintele rus, Vladimir Putin, a avut o întrevedere cu omologul său ucrainean Viktor Ianukovici, vineri seara, în cadrul deschiderii Jocurilor Olimpice de la Soci, a anunțat sâmbătă serviciul de presă al șefului statului ucrainean, citat de AFP.

„Ei au discutat la telefon. Nu a fost o întâlnire bilaterală oficială, aceasta nu era prevăzută în programul sejurului lui Ianukovici la Soci”, a declarat un purtător de cuvânt.

Aceeași informație laconică a fost oferită la Soci de purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, citat de agenția Interfax Ucraina.

Nici unul dintre ei nu a făcut vreo precizare cu privire la temele abordate în cadrul acestei întrevederi, foarte așteptate din cauza crizei politice lungi care afectează Ucraina de mai mult de două luni.

Rusia a condiționat plata viitoarei tranșe a importantului său ajutor financiar acordat Kievului de evoluția politică a țării, în condițiile în care premierul ucrainean a demisionat săptămâna trecută. Acest ajutor a fost acordat Ucrainei după ce Ianukovici s-a răzgândit și a refuzat să semneze un acord de asociere cu UE în favoarea unei apropieri de Rusia.