Vladimir Putin a discutat la telefon cu premierul israelian despre situația din Siria
Președintele rus Vladimir Putin a avut o convorbire la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu despre situația din Siria, unde Israelul a desfășurat mai multe raiduri, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează AFP.
„Ei au discutat despre situația din regiune, situația din Siria”, a declarat Peskov, citat de agențiile ruse.
El nu a oferit mai multe detalii despre convorbirea telefonică a celor doi lideri.
Anterior, Ministerul rus de Externe s-a declarat „foarte îngrijorat” de raidurile israeliene desfășurate în apropiere de Damasc, apreciind că acestea ar putea provoca o escaladare a tensiunilor în regiune.
„O intensificare a confruntării armate crește considerabil riscul apariției unor focare de tensiune” în țările vecine Siriei, în special în Liban, a declarat diplomația rusă într-un comunicat.
Israelul a desfășurat, vineri și duminică, două raiduri în Siria, afirmând că vrea să împiedice un transfer de arme către mișcarea libaneză Hezbollah, aliată a Damascului și Teheranului.