Prima pagină » Știri externe » Vladimir Putin: Berlusconi nu ar fi avut probleme cu justiția dacă era homosexual

Vladimir Putin: Berlusconi nu ar fi avut probleme cu justiția dacă era homosexual

Vladimir Putin: Berlusconi nu ar fi avut probleme cu justiția dacă era homosexual
Fostul premier italian Silvio Berlusconi nu ar fi avut probleme cu justiția dacă ar fi fost homosexual și nu i-ar fi plăcut să cucerească femei, a apreciat joi președintele rus, Vladimir Putin, într-o intervenție avută la Forumul de la Valdai (nord-vestul Rusiei), relatează AFP.

„Berlusconi este judecat pentru că îi plac femeile. Dacă ar fi fost homosexual, nimeni nu s-ar fi luat de el”, a afirmat Putin, în fața unui panel de foști lideri, printre care fostul președinte al Comisiei Europene (CE) Romano Prodi sau fostul premier francez François Fillon.

Afirmația lui Putin a provocat hohote de râs în rândul audienței.

Forumul de la Valdai, organizat de agenția oficială rusă RIA Novosti, reunește în fiecare an foști lideri politici, jurnaliști și experți străini și ruși în problematica Rusiei.

Vladimir Putin a promulgat la sfârșitul lunii iunie o lege care pedepsește „propaganda” homosexuală în fața minorilor.

Această lege a fost denunțată de către numeroși apărători ai drepturilor omului din Rusia, deoarece formularea sa vagă lasă loc unei interpretări foarte extinse.

Totodată, legea a provocat un val de indignare în rândul apărătorilor drepturilor homosexualilor, care au făcut apel la boicotarea Jocurilor Olimpicede Iarnă ce vor avea loc la Soci, în sudul Rusiei.

Autor

Citește și