Vladimir Putin cere Guvernului reducerea prețului la votcă
Măsura vine în contextul în care rubla s-a devalorizat puternic, din cauza prăbușirii prețului la petrol și a sancțiunilor impuse de Occident, relatează BBC.
Ministrul Finanțelor de la Moscova a avertizat că Rusia va intra în recesiune în 2015.
Putin, care susține un stil de viață sănătos, a cerut agențiilor de stat să țină seama de cererea sa, adăugând că guvernul trebuie să combată traficul de alcool.
Conform unui studiu, 25% dintre bărbații ruși mor înainte de 55 de ani. Alcoolul este un factor care contribuie la aceste morți timpurii.
Față de anul trecut, prețul minim al jumătății de litru de votcă, reglementat de Kremlin, a crescut cu 30%, la 220 de ruble (aproximativ 4 dolari). Inflația în Rusia a ajuns la 9,4%.