Prima pagină » Știri externe » Vladimir Putin continuă retorica sovietică, evocând independența „creată” a Kazahstanului

Vladimir Putin continuă retorica sovietică, evocând independența „creată” a Kazahstanului

Vladimir Putin continuă retorica sovietică, evocând independența
Retorica președintelui rus Vladimir Putin, care a afirmat despre Kazahstan că a fost "creat pe un teritoriu care nu a avut niciodată un stat", generează temeri în fosta republică sovietică, în contextul crizei ucrainene, relatează ibtimes.co.uk.

Liderul rus a declarat în fața unei reuniuni a tineretului rus, în apropiere de Moscova, că președintele kazah, Nursultan Nazarbaiev, „a creat un stat pe un teritoriu care nu a avut niciodată un stat”. „Kazahii nu au avut niciodată statalitate, el a creat-o”, a adăugat Putin.

Analiștii consideră că această afirmație ar sugera că independența Kazahstanului ar putea „dispărea” când Nazarbaiev, în vârstă de 74 de ani, nu va mai fi în funcție. Kazahstanul a fost ultima republică sovietică ce și-a declarat independența după destrămarea URSS în 1991.

În replică, Nazarbaiev a avertizat că țara sa ar putea părăsi Uniunea Vamală condusă de Rusia, dacă simte că independența sa este amenințată de Moscova. „Kazahstanul nu va face parte din nici o organizație care reprezintă un pericol pentru independența sa”, a declarat el pentru postul de televiziune Khabar.

„Independența este cea mai dragă comoară a noastră, pentru care bunicii noștri s-au luptat (…). Nu o vom preda nimănui și vom face totul pentru a o proteja”, a adăugat președintele kazah.

Potrivit Moscow Times, numeroși cetățeni kazahi denunță pe rețelele de socializare afirmațiile lui Putin, care generează temeri că Moscova ar putea viza și alte zone din fosta Uniune Sovietică.

Comentariile lui Putin amintesc de o afirmație similară făcută în fața fostului președinte american George W. Bush, în timpul summitului NATO de la București, în 2008, când a spus că „Ucraina nici măcar nu este un stat”.

Autor