Prima pagină » Știri externe » Vladimir Putin dorește plasarea Ucrainei sub o „administrație tranzitorie”, sub egida ONU, a Statelor Unite și a Europei

Vladimir Putin dorește plasarea Ucrainei sub o „administrație tranzitorie”, sub egida ONU, a Statelor Unite și a Europei

Vladimir Putin dorește plasarea Ucrainei sub o

Vladimir Putin a declarat că dorește introducerea unei „administrații tranzitorii” în Ucraina, sub egida ONU, a Statelor Unite ale Americii și a Europei, ca parte a demersurilor pentru un acord de pace. 

În discursul său în fața unui grup de militari din portul Murmansk, din nordul Rusiei, Putin a prezentat mai multe propuneri pentru un proces de pace care să pună capăt războiului din Ucraina, transmite agenția de presă de stat a Rusiei, TASS, citată de AlJazeera.

Printre propunerile lui Putin s-a numărat organizarea alegerilor în Ucraina și „semnarea unor acorduri cheie”, odată ce țara este sub administrație internațională, a mai precizat sursa citată.

„În principiu, o administrație temporară ar putea fi introdusă în Ucraina sub auspiciile ONU, Statele Unite, țările europene și partenerii noștri”, a declarat Vladimir Putin.

„Acest fapt fi necesar pentru organizarea unor alegeri democratice, care să aducă la putere un guvern capabil, ce se bucură de încrederea poporului, dar și pentru a începe discuțiile despre un tratat de pace”, a spus mai precizat acesta.

„Suntem pentru rezolvarea tuturor acestor probleme prin mijloace pașnic. Totuși, cu eliminarea cauzelor inițiale care au declanșat situația actuală”, a adăugat liderul de la Kremlin.

Putin a mai spus că în demersurile pentru pace ar trebui implicate și alte țări, în afară de Rusia și SUA, și a menționat, în acest sens, Coreea de Nord, dar și țările BRICS.

„Nu este vorba doar de Statele Unite, ci și Republica Populară Chineză, India, Brazilia, Africa de Sud, toate țările BRICS, inclusiv Republica Populară Democrată Coreea”, a spus acesta.

Liderul de la Kremlin a mai precizat că este pregătit să colaboreze și cu Europa, ale cărei acțiuni le-a descris, însă, ca fiind „inconsecvente” și „amăgitoare”.

„Dar este în regulă, ne-am obișnuit deja. Sper că nu vom face greșeli în virtutea încrederii excesive față de așa-zișii noștri aliați”, a mai adăugat Vladimir Putin, referindu-se la Europa.

Referitor la Donald Trump, Putin a menționat că președintele american „își dorește sincer încheierea acestui conflict”.

Comentariile lui Putin urmează negocierilor separate desfășurate la Riad, în Arabia Saudită, săptămâna aceasta, între oficiali ruși, ucraineni și americani, menite să asigure o încetare temporară a războiului în Ucraina.

FOTO: Profimedia

Süddeutsche Zeitung: Taxele pe importurile auto impuse de Trump blochează UE /Se conturează riscul unui CONFLICT comercial cu Statele Unite

Vladimir Putin: Rusia este conștientă de planurile „SERIOASE” ale Statelor Unite de anexare a Groenlandei

”Coaliţia Voluntarilor” respinge ridicarea sancțiunilor Rusiei. Regatul Unit și Franța, pregătite să trimită trupe în Ucraina

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?