Vladimir Putin i-a primit la Moscova pe deținuții ruși eliberați în urma schimbului de prizonieri

Publicat: 02 08. 2024, 14:16

This browser does not support the video element.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a primit la Moscova pe deținuții ruși eliberați de Statele Unite în urma unui acord între Moscova și Occident.

Putin i-a primit ca pe niște eroi pe cetățenii ruși eliberați în schimbul istoric de prizonieri cu Occidentul. El i-a așteptat, la Moscova, pe aceștia, la coborârea din aeronavă arată Reuters.

Opt persoane au fost eliberate și s-au întors la Moscova, în cadrul celui mai mare schimb de prizonieri de la sfârșitul Războiului Rece.

Putin i-a întâmpinat pe cei opt deținuți pe un aeroport din Moscova și i-a îmbrățișat și le-a strâns mâna. La eveniment a participat și o gardă de onoare a Kremlinului.

Primul care a debarcat a fost Vadim Krasikov, un asasin condamnat de un tribunal german pentru uciderea unui fost militant cecen într-un parc din Berlin, pe care Putin l-a îmbrățișat.

Printre persoanele eliberate se mai numără și doi bărbați condamnați pentru infracțiuni informatice în Statele Unite, Vladislav Klyușin și Roman Seleznyov.

De asemenea, s-au întors în Rusia și soții Dultsev, împreună cu cei doi copii ai lor. Soții Dultsev au fost condamnați de o instanță din Slovenia pentru spionaj, cei doi fiind descriși de procurori și judecători ca fiind agenți sub acoperire care s-au prezentat ca fiind cetățeni argentinieni.

Schimb istoric de prizonieri între Rusia și Occident

Jurnalistul Evan Gershkovich și fostul militar Paul Whelan, ambii cetățeni americani, precum și disidentul rus Vladimir Kara-Murza și un german grațiat în Belarus au fost eliberați de Rusia, în schimbul acestora.

Turcia a anunțat că schimbul de deținuți implică 26 de persoane

„Serviciile de informații turce au efectuat la Ankara cea mai importantă operațiune de schimb de deținuți din ultima perioadă, implicând 26 de persoane aflate în închisori din șapte țări diferite (SUA, Germania, Polonia, Slovenia, Norvegia, Rusia și Belarus). Zece deținuți, dintre care doi minori, au fost transferați în Rusia, 13 în Germania și trei în Statele Unite”, a confirmat Președinția Turciei.

Sursa foto: Profimedia