Vladimir Putin îndeamnă Ucraina la o integrare din punct de vedere economic cu Rusia. „Putem și o vom face”
Președintele rus, Vladimir Putin, a îndemnat, sâmbătă, Ucraina, care încearcă să se apropie de Europa, la o integrare cu Rusia din punct de vedere economic, subliniind legăturile spirituale dintre cele două țări ortodoxe, în cadrul unei celebrări religioase la Kiev, relatează AFP.
Șeful statului rus, care a început o vizită de două zile în Ucraina pentru a sărbători 1.025 de ani de la creștinirarea Rusiei Kievene a celebrat „o unitate spirituală solidă” care servește drept „bază pentru prietenia ruso-ucraineană”.
„Suntem cu toții moștenitori spirituali a ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 1.025 de ani (…). În acest sens, suntem un popor unit”, a declarat el, evocând creștinarea, în 988, a Rusiei Kievene, primul stat al slavilor estici care s-au împărțit apoi în ruși, ucraineni și bieloruși.
Festivitățile religioase la care participă președinții sârb Tomislav Nikolici și moldovean Nicolae Timofti se desfășoară înaintea unui summit la Vilnius, în noiembrie, care ar putea să se încheie cu un acord de asociere între Ucraina și Uniunea Europeană.
„Vom respecta orice alegere a poporului ucrainean” privind integrarea în structurile postsovietice, dominate de Moscova, a subliniat Putin, adăugând că, reunite, economiile celor două țări vor fi mai competitive.
„În prezent, asistăm la o concurență foarte puternică pe piețele mondiale. Doar unindu-ne eforturile vom putea să devenim competitivi și să câștigăm în această luptă încrâncenată”, a apreciat președintele rus.
„Putem și o vom face”, a adăugat el.
„Avem multe interese comune care pot crea condiții favorabile dezvoltării economiilor noastre”, a subliniat la rândul său președintele Viktor Ianukovici.
Moscova împinge de mai mulți ani Ucraina să renunțe la orientarea sa europeană pentru a se întoarce către est și a invitat această țară să se integreze într-o uniune vamală formată pentru moment din Rusia, Kazahstan și Belarus.
Fostă republică sovietică situată la porțile Europei, Ucraina este împărțită, de la independența sa în 1991, între Rusia și Occident.
De la preluarea conducerii țării, în 2010, președintele Viktor Ianukovici încearcă să întrețină legături mai strânse cu UE, rămânând însă în relații bune cu Rusia.
Relațiile dintre Kiev și Uniunea Europeană s-au deteriorat net la încarcerea fostului premier Iulia Timoșenko în 2011, denunțată de UE, care suspectează o persecuție politică.
Semnarea unui acord de asociere între Uniunea Europeană și Ucraina este respins permanent din cauza dosarului Timoșenko.
Condamnată la șapte de închisoare pentru abuz de putere, învinsă la alegerile prezidențiale de către Ianukovici, Timoșenko este judecată și pentru fraudă fiscală și inculpată pentru complicitate în asasinarea unui deputat în 1996.
Ea le-a cerut, sâmbătă, ucrainenilor să „prețuiască” independența și alegerea „făcută în urmă cu peste 1.000 de ani de a face parte din civilizația europeană”.
„Aceasta a fost o alegere de o importanță colosală, care nu are nimic de-a face cu agitația politică actuală, ritualurile protocolare fără importanță și tentativele de renaștere a unor false uniuni”, a apreciat ea într-o declarație disponibilă pe site-ul partidului său.
Putin, însoțit de patriarhul Moscovei și Întregii Rusii, Kiril, a participat împreună cu Ianukovici în cursul dimineții la o slujbă religioasă în centrul Kievului.
Aproximativ 100 de militanți naționaliști ucraineni au manifestat în apropiere de locul de rugăciune, arborând bannere pe care se putea citi: „Când Kievul a fost botezat, Moscova încă nu exista”, „Provincialii Putin și Gundiaiev (numele de familie al patriarhului rus Kiril), bineveniți în capitala Rusiei Kievene” sau „nu antrenați Ucraina în uniunea vamală”.
Pe de altă parte, trei membre ucrainene ale mișcării Femen, cunoscute pentru aparițiile lor topless, au fost agresate și răpite la Kiev în timp ce încercau să protesteze față de vizita lui Putin, potrivit mișcării.
În cursul dimineții, lidera Femen, Anna Gutsol, a fost agresată cu puțin timp înainte de începerea vizitei președintelui rus în Ucraina.
Poliția din Kiev, contactată de AFP, a declarat că nu dispune de nicio informație cu privire la acest incident.