Vladimir Putin își pune rachete hipersonice pe submarine. Racheta Zircon poate sparge sistemul american Patriot?
Rusia își echipează noile submarine cu rachete hipersonice Zircon. Anunțul a venit de la Alexei Rakhmanov, directorul executiv al United Shipbuilding Corporation (USC), într-un interviu pentru RIA, citat de Reuters. Demersul face parte dintr-un plan anuțat de Vladimir Putin, la începutul anului.
„Submarinele nucleare multifuncționale ale proiectului Yasen-M vor fi echipate cu sistemul de rachete Zircon în mod regulat”, a declarat Rakhmanov, pentru RIA.
Lucrările în această direcție sunt deja în curs, a spus directorul USC.
Submarinele din clasa Yasen, cunoscute și sub numele de Proiectul 885M, sunt submarine cu rachete de croazieră cu propulsie nucleară.
Echiparea este parte a unui program de modernizare a armatei și a flotei, anunțat de Vladimir Putin, încă din ianuarie 2023.
Putin s-a lăudat, la vremea respectivă „nu are corespondent în nicio țară din lume”, potrivit TASS.
În luna martie, Rusia a lansat șase rachete hipersonice împotriva Ucrainei, mișcare văzută ca o evoluție majoră în război. Rachetele, lansate de pe avioane și portavioane rusești în Marea Neagră, au lovit infrastructura critică și clădirile rezidențiale în cel puțin 10 regiuni.
Rusia a testat sistemul Zircon la sfârșitul anului 2021. A lansat racheta de pe nava Amiralul Gorșkov, aflată în Marea Barents și a lovit o țintă navală la mai mult de 400 de kilometri distanță, potrivit rapoartelor de la acea vreme, scrie CNN.
Ce sunt rachetele hipersonice Zircon?
Zircon este o rachetă de croazieră hipersonică anti-navă, care poate atinge viteze de peste 9.500 de kilometri pe oră, de aproximativ nouă ori mai mare decât viteza sunetului.
Poate identifica cu precizie ținte la o rază de acțiune de peste 1.000 de kilometri.
Rusia vede armele ca pe o modalitate de a străpunge sistemele de apărare antirachetă din ce în ce mai sofisticate ale SUA. „
Zirconul ar putea sparge cu ușurință sistemul de rachete Patriot de apărare aeriană pe care SUA l-au promis Ucrainei în timpul vizitei președintelui Volodimir Zelenski la Washington în decembrie 2022, scrie WorldCrunch.
Președintele Vladimir Putin a afirmat, la începutul anului, că armele hipersonice ale Rusiei sunt „invincibile”. Oficialii ruși susțin că 3M22 Zircon poate călători la Mach 9, ceea ce ar putea fi prea rapid pentru apărarea tactică antirachetă actuală, potrivit Insider.
Sursa: Mediafax foto
CITEȘTE ȘI:
Ziua MARINEI 2023: Marinarii depun coroane de flori în cinstea eroilor căzuți la datorie