Președintele rus Vladimir Putin le-a răspuns duminică opozanților care au râs de zborul său cu deltaplanul alături de cocorii siberieni, comparându-i pe aceștia cu păsările slabe care nu au reușit să îl urmeze, relatează AFP.
Chiar după sosirea la Vladivostok, în Extremul Orient rusesc, unde a avut loc la acest sfârșit de săptămână summitul anual al Forumului pentru cooperare economică Asia-Pacific (APEC), Putin a efectuat acest zbor, în costum alb, însoțit de mai multe astfel de păsări pentru a le ajuta să găsească drumul migrației pentru a putea hiberna în țările calde.
Fără surpriză, prestația a fost îndelung luată în derâdere de bloggerii opoziției ruse, care au remarcat cu sarcasm că la prima încercare, Putin nu a reușit să convingă păsările să îl urmeze.
„Într-adevăr, cocorii nu au zburat toți la început. Doar cocorii slabi nu au zburat”, a recunoscut Putin în cadrul conferinței sale de presă de la încheierea summitului.
„Dar doar la prima încercare. La a doua, au zburat toți”, a continuat el.
Prezentatoarea de televiziune Ksenia Sobceak, militantă a opoziției, i-a comparat pe Twitter pe ruși cu cocorii, dintre care unii îl urmează pe Putin, în timp ce alții părăsesc țara sau ies în stradă.
„Există în mod evident păsări mici care nu zboară deloc în grup, ele preferă să își facă în altă parte cuiburile, separat”, a declarat șeful statului, părând să savureze comparația.
„Chiar dacă ele nu sunt membre ale grupului nostru, fac parte totuși din populație și trebuie tratate cu atenție, atunci când este posibil”, a adăugat el.
„Dar trebuie să recunosc și să spun onest că un șef, un pilot este de asemenea vinovat pentru faptul că nu toți cocorii au zburat împreună, întrucât a accelarat sau a urcat prea repede. Aceștia nu puteau pur și simplu să îl urmeze”, a adăugat Putin, care după alegerile din decembrie s-a confruntat cu un val de contestații fără precedent.
„Dar pur și simplu, în unele momente, când este vreme rea sau vânt puternic, un pilot este obligat să urce și să accelereze rapid, altfel sistemul poate ceda”, a declarat el.