Vladimir Putin, obiect de studiu pentru Pentagon

Publicat: 06 06. 2014, 11:58
Actualizat: 03 02. 2019, 00:51

Aceste studii, realizate pentru Departamentul de Stat la începutul anilor 2000, sunt efectuate în prezent pentru „Office of Net Assessment”, un grup de reflecție de la Pentagon.

Aproximativ 15 lideri străini au fost studiați, printre care premierul rus Dmitri Medvedev, fostul președinte irakian Saddam Hussein, liderul nord-coreean Kim Jong-un, fostul lider Al-Qaida Osama Ben Laden sau președintele rus Vladimir Putin. Portretul psihologic al președintelui rus a fost actualizat ultima dată în 2012, a recunoscut un oficial al Pentagonului, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului.

Aceste studii „nu sunt utilizate pentru a elabora o politică sau pentru a lua decizii”, s-a apărat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby.

Secretarul de Stat al Apărării, Chuck Hagel, a aflat despre existența acestor studii după dezvăluirile de vineri ale cotidianului USA Today, a adăugat el.

Începând din 2009, aproximativ 300.000 de dolari au fost cheltuiți în fiecare an pentru efectuarea acestor studii, potrivit lui.

Studierea limbajului corporal și mișcările unei persoane pot permite aflarea unor obiceiuri de comportament ale unei persoane, asigură susținătorii acestui grup de expertiză.

Într-un editorial publicat în 2004 într-un cotidian din Rhode Island, Brenda Connors, o cercetătoare care efectuează studii pentru Pentagon, a oferit câteva indicii legate de comportamentul liderului de la Kremlin.

„Urmărind atent înregistrări video, poți descoperi felul de a fi al unei persoane”, scria ea.

În opinia ei, stilul de mers al lui Putin este asemănător cu al „unui bărbat care luptă pentru ca să avanseze (…). Această instabilitate este compensată de o nevoie de control intern, pe care o arată etalându-și forța”.