Prima pagină » Știri externe » Vladimir Putin: „Poate că SUA au vreun interes să împiedice o apropiere între Europa și Rusia. Nu trebuie să vă temeți de Rusia”. Ce spune despre scutul antirachetă din România

Vladimir Putin: „Poate că SUA au vreun interes să împiedice o apropiere între Europa și Rusia. Nu trebuie să vă temeți de Rusia”. Ce spune despre scutul antirachetă din România

Vladimir Putin: „Poate că SUA au vreun interes să împiedice o apropiere între Europa și Rusia. Nu trebuie să vă temeți de Rusia
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a acordat un interviu cotidianului italian Corriere della Sera, în ajunul vizitei sale în Italia. "Nu e vina Rusiei că relațiile cu țările din UE s-au deteriorat, nu noi am limitat comerțul și activitățile economice. Aceste măsuri au fost luate împotriva noastră și a trebuit să ripostăm", a declarat Putin.

Președintele rus a declarat că, în opinia sa, Europa încearcă să stabilească „raporturi pur materiale și doar în favoarea sa” cu Rusia, reamintind noua politică energetică a UE, dar și faptul că Occidentul are propria politică de extindere, fără însă a accepta și anexările Rusiei. „UE vrea să integreze tot spațiul post-sovietic în spațiul economic unic, de la Lisabona la Vladivostok și să traseze o frontieră față de Rusia, incluzând Ucraina și Moldova”, a declarat Putin, conform sursei.

„Nu înțeleg de ce atunci când se integrează țările UE e ceva normal, iar când noi facem același lucru în spațiul ex-sovietic se vorbește de dorința Rusiei de a reface imperiul”, a mai spus Putin.

Președintele Rusiei a mai precizat că „doar un nebun” ar putea gândi că el are vreun plan contra Occidentului. „Doar un nebun sau cineva în vis ar putea crede că Rusia ar putea ataca NATO. N-are niciun sens! Poate că SUA au vreun interes să împiedice o apropiere între Europa și Rusia. Dar nu trebuie să vă temeți de Rusia”, a mai spus Putin.

Președintele rus s-a referit și la scuturile antirachetă americane din dinverse țări europene, printre care și România. „Noi nu ne ducem nicăieri, dar infrastructura americană se apropie de granițele noastre. Le-am propus mai demult americanilor să construim un sistem de apărare antirachetă în trei, SUA, UE, Rusia, dar propunerea a fost respinsă”, a mai spus Putin conform Corriere.

Săptămâna viitoare, Putin se va întâlni cu Papa Francisc și va merge la EXPO Milano 2015.

 

Ce i-ați răspunde? Vladimir Putin: „Nu vă temeți de Rusia” – http://goo.gl/97AKI9

Posted by Gandul on Saturday, June 6, 2015

Autor